ÎMPOTRIVA defrișărilor! PNL lansează proiectul național ”Rădăcini pentru România”
Liberalii lansează proiectul "Rădăcini pentru România", care are ca scop plantarea unui număr cât mai mare de copaci "pentru a compensa tăierile din 2014", potrivit Agerpres.
"Proiectul 'Rădăcini pentru România' este un proiect care a apărut atunci când am văzut dezbaterile pe Codul silvic. Politicul întotdeauna a participat la campanii punctuale de împăduriri, a plantat copaci în campaniile electorale, însă niciodată nu şi-a asumat un proiect complex şi eficient de împădurire", a spus deputatul liberal Florin Alexe, într-o conferinţă de presă, susţinută la Parlament.
Liberalii îşi propun ca până în luna septembrie să identifice terenul, să stabilească o formă legală de colaborare cu proprietarii terenului, să facă o analiză de sol şi să obţină acordului autorităţilor locale, iar de la 1 octombrie să înceapă plantarea.
Florin Alexe a precizat că va exista şi o "Hartă a viitorului", hartă online, în care vor identifica zonele unde vor planta copaci.
"Realizarea unor hărţi online a plantărilor din România care să informeze publicul larg despre toate acţiunile de plantare, care au loc sau care vor avea loc, şi prin care să motivăm un număr cât mai mare de persoane să desfăşoare astfel de acţiuni. Harta va avea rol de a comunica la nivel instituţional opinia publică legată de subiectul tăierilor", au spus liberalii.
La rândul său, Costel Alexe consideră că liberalii trebuie să se implice în acest proces pentru că în 2014 peste 3.000.000 de copaci au fost tăiaţi.
"Anul trecut în România au fost parcurse cu tăieri rase - defrişări definitive - 4.940 de ha de pădure, un maxim istoric", susţin liberalii, potrivit unor date INS.
Costel Alexe a adăugat că, potrivit unui studiu al Institutului de Cercetări şi Amenajări Silvice, suprafaţa României permite să fie împădurită într-o proporţie de 40%.
"Acest proiect ţinteşte trei direcţii - şi anume demararea unei campanii de informare astfel încât cât mai multe ONG-uri, tineri să vină alături de noi (...). Din septembrie - octombrie, când va fi posibil să replantăm, ne asigurăm că vom da sprijin nu doar logistic şi informaţional, ci şi uman ONG-urilor care vor să facă plantări. Şi foarte important vrem să facem această platformă online în care fiecare dintre actorii importanţi din lumea mediului să aibă acces la informaţie, să aibă resursa de puieţi necesară şi mai ales să vedem unde sunt probleme", a spus Costel Alexe.