Împotriva Ramonei Mănescu s-a declanșat Șacaliada de presă

Românii, mari galantoni dar și lipsiți de modestie, se dau uneori verișori cu italienii când vine vorba de aprecierea sexului frumos. Adevărul însă este cu atât mai trist cu cât se dovedește adeseori că nu reușesc să fie verișori nici măcar cu francezii care, prin comparație, știu că ridicolul ucide. Toată desfășurarea aceasta mediatică, tot acest efort argumentativ împotriva Ramonei Mănescu, chiar înainte ca ea să devină propunerea oficială a liberalilor are un iz regretabil și sulfuros de linșaj mediatic.

Nici nu putem spune ce anume face acest cor grecesc pe post de comitet de bun-venit să pară mai odios: efortul de inventa cu orice preț acuze la adresa cuiva care de fapt nu a dat niciodată prilej de speculații sau lipsa de netăgăduit al oricărei verticale morale din partea unor jurnaliști și lideri de opinie care s-au făcut acordeon pe vremea când EBA își dădea corijența la limba română pe spatele cetățenilor acestei țări, sau când o Udrea spăla pe jos cu oricine și tăia de la desertul fondurilor de dezvoltare pe cei care nu dădeau dovadă de suficientă slugărnicie?

Unde erau pe atunci acești distinși macho politici, care acum îi fac procese de intenție Ramonei Mănescu, acuzată de delict de opinie în legătură cu subiectul poliției politice pusă în seama lui Traian Băsescu? Pe ce ștate ”culturale” de plată tăceau adânc cei care azi afirmă incoerent și paradoxal că Ramona Mănescu e plină de calități dar, totuși, nu e bună de ministru? Poate au uitat domniile lor, distinșii șacali de presă care au aprins iar rugul sub vrăjitoare, în plin secol 21, cum decidea Securitatea cine nu este bun. Și atunci, așa cum apare și acum, cei care nu aveau mâner, cei care nu erau șantajabili nu erau nici buni. Delictul suprem al Ramonei Mănescu este lipsa unui dosar care s-o transforme într-o marionetă sacrificabilă pentru cercurile care se cramponează de putere pe la palat și prin jurul acestuia. Când Elena Udrea inaugura bazaconii sportive prin Cuca Măcăii, nu țin minte să fi leșinat unul de indignare. Când Elenele jupânului de la palat își afișau prietenia de Bamboo pe toate drumurile, iar nu țin minte să fi făcut vreunul atac de cord. Acum însă, e altceva, "n'est ce pas ?" "Ba spa!" Cum de își permite această Ramona Mănescu să aibă opinie, familie și prieteni?!

Și ca o cireașă pe tortul cacofoniei morale totale, cade în ciorba politică și cravata lui Vasile Blaga, cel care a preluat de ceva timp de la Emil Boc rolul de sac de box și umilit șef în relația cu palatul Cotroceni. Iată ce zice domnia sa despre Ramona Mănescu: ”Doamna Mănescu are destule calităţi, dar niciuna care să o recomande pentru postul de ministru al Transporturilor. Şi o să vedem din nou calificarea la locul de muncă. Românul este sătul de calificări ale miniştrilor la locul de muncă".

Vă sună familiar? Și mie! Este ceea ce ar fi trebuit să spună Vasile Blaga la vremea respectivă despre numirea lui MRU ca premier și n-a făcut-o.

Vreți să vă spun părerea mea despre propunerea liberală? Totul este relativ și poate că nu este ea cea mai bună alegere. Însă în urma acestui linșaj mediatic atât de grețos, Ramona Mănescu capătă subit o indiscutabilă și remarcabilă statură politică. Ea este cea care a reușit să scoată din minți toate cotarlele din presă și să zbârlească blana pe toți șacalii politici.

Să-mi fie permis să-i acord prezumția de nevinovăție Ramonei Mănescu. Cu atât i-am fi cu toți datori, mai ales după lungul șir de ”atoateștiutori” care s-au perindat preț de două decenii pe la Transporturi, unul din aceștia reușind chiar să ajungă președinte al țării după ce a afirmat gugumănia ultimă conform căreia românii nu au nevoie de autostrăzi.