În 2013, în România s-a înregistrat cel mai mare număr de transplanturi
România a înregistrat în anul 2013 cel mai mare număr de transplanturi efectuate cu donator aflat în moarte cerebrală şi doreşte să ajungă la 150 până la sfârşitul anului, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă, medicul Victor Zota, coordonatorul programului naţional pentru transplant.
"În 2013, Agenţia Naţională de Transplant a realizat un număr impresionant de mare de donatori aflaţi în moarte cerebrală. Acum două zile am înregistrat donatorul cu numărul 103, ceea ce ne situează ca şi ţară, ca şi activitate de transplant pe unul dintre locurile bune, merituoase din Europa. Am intrat în rândul ţărilor care au un număr de donatori cu trei cifre. Sperăm ca până la sfârşitul anului să fie mult mai mulţi. Ne-am propus cel puţin 150 de donatori aflaţi în moarte cerebrală, să sperăm că vom şi reuşi", a spus medicul Victor Zota.
El a menţionat că există peste 35 de coordonatori intraspitaliceşti şi peste 35 de anestezişti care au lucrat şi lucrează în secţiile de anestezie, terapie intensivă şi au ca sarcină principală decelarea şi urmărirea potenţialilor donatori aflaţi în moarte cerebrală, scrie Agerpres.
"Probabil că vom avea la sfârşitul anului cel mai mare procent de creştere a numărului de transplanturi şi a activităţii de transplant din lume, cel puţin din Europa în mod sigur. România este ca şi procent de creştere a activităţii de departe pe primul loc, marea majoritate a ţărilor europene au stagnat, câteva au regresat, iar cele care au avut un progres, progresul este destul de mic şi nesemnificativ. Ţări cu activitate serioasă - Portugalia, de exemplu, are mari probleme, nici Spania nu a progresat mult anul acesta, Germania nu are un rezultat foarte bun", a susţinut Zota.
Coordonatorul programului naţional pentru transplant a explicat că la Agenţia Naţională de Transplant au depus dosarul pentru acreditare pentru activitatea de transplant 50 de centre, dintre acestea 40 pentru acreditare pentru declararea morţii cerebrale, iar 10 pentru activitate de transplant.
Victor Zota a mai precizat că luni a apărut un ordin al ministrului Sănătăţii prin care au fost nominalizate persoanele care merg să evalueze şi să inspecteze cele peste 50 de instituţii din ţară care şi-au depus dosar la Agenţia Naţională pentru Transplant în vederea obţinerii acreditării pentru diferite proceduri de transplant sau de declarare a morţii cerebrale.
El speră ca până la 20 octombrie să evalueze cele 50 de centre integrate în programul naţional pentru transplant, pentru că termenul limită până la care trebuie finalizată evaluarea şi trimisă la Ministerul Sănătăţii este 1 noiembrie.
'Începând de săptămâna viitoare, Agenţia Naţională de Transplant va demara această acţiune, inspectorii vor trebuie să inspecteze în 10 zile toate aceste spitale', a punctat Zota, apreciind că Agenţia nu are dreptul de a face controale şi inspecţii, ci are dreptul de a evalua în vederea acreditării.
Medicul Irinel Popescu, prezent la conferinţa de presă, a apreciat că pentru realizările din 2013 meritul este al coordonatorilor de transplant.
"Rata de donare rămâne relativ constantă, cu mici fluctuaţii - creşte atunci când există relatări pozitive despre transplant, scade atunci când există relatări negative despre transplant şi apoi revine la o cifră pe undeva pe la 60-65%. Ceea ce face diferenţa este munca în spitale a coordonatorilor de transplant şi a acestei funcţii noi introduse de persoane responsabile de procesul de donare, pentru că în nişte spitale supra aglomerate şi în servicii de terapie intensivă în care personalul este supra solicitat până la introducerea acestui model se pierdeau donatori, pentru că nu erau persoane focusate pe diagnosticul morţii cerebrale, pe menţinerea donatorului, pe anunţarea Agenţiei de Transplant", a spus Irinel Popescu.
El a mai menţionat că necesităţile de transplant ale României sunt ceva mai mari, după cum numărul de donatori potenţiali ai României este mai mare.
"Aşteptăm în continuare creşterea numărului de donatori, în fond aceşti 100 de donatori raportat la 20 de milioane de locuitori înseamnă 5 donatori pe milion ceea ce încă este o cifră care nu poate să ne satisfacă", a arătat medicul.
Irinel Popescu a mai declarat că "sunt şanse foarte mari" să se deschidă la spitalul "Sfânta Maria" un al doilea centru de transplant hepatic.
Pe de altă parte, medicul Victor Zota a mai spus că, în momentul de faţă, pe listele de aşteptare pentru toate tipurile de transplant se află 3.645 de persoane, dintre care 2.688 de persoane pentru transplant de rinichi, 242 pentru transplant de ficat, 850 pentru transplant de măduvă şi 21 pentru transplantul de inimă la Târgu Mureş.
Acesta a explicat că, de când s-a declanşat scandalul legat de Alexandru Arşinel, au avut, până în prezent, doar trei donatori declaraţi în moarte cerebrală, când de obicei în fiecare săptămână aveau între şapte, opt sau nouă donatori.