În cine mai au încredere românii? Scurtă descriere a tabloului de bord

1. Romanii nu au incredere in cei din jurul lor (oameni obisnuiti, apropiati sau nu). Dar nu au aproape deloc! Peste 90% dintre romani cred ca nu se poate avea incredere in altii – cifre care se mentin constante de mult timp, de ani de zile practic. Increderea exista in familie si, poate, prieteni. Dar, cam atat. Unde va duce lipsa de incredere? La o societate fara capital social, fara spirit participativ si la latitudinea celor dispusi sa profite de ​ceilalti…

​O nota - aceasta lipsa de incredere generalizata nu o putem plasa in relatie cu cine este presedinte; cauzele sunt mult mai profunde si mai solide in timp; de multi ani de zile este asa, iar criza de incredere, deficitul de capital social cronicizeaza fracturile si slabiciunile democratiei, in general; am mentionat-o, insa, pentru ca este utila pentru intelegerea tabloului general.​

2. Pe plan extern, romanii au foarte multa ​incredere in americani. Si, ceva mai putin decat in americani, dar ​peste medie, in englezi si nemti. In schimb, n-au incredere deloc, dar deloc!​ in rusi si unguri (nu-i nici o mirare aici).​ La ce ajuta aceasta informatie? Pentru a intelege de ce, de pilda, evolutiile geopolitice recente (marcate de un activism deosebit al rusilor si, respectiv, maghiarilor - in criza refugiatilor sirieni, precum si de o pasivitate neasteptata a partenerilor strategici de peste ocean) genereaza disonante cognitive pentru romani. Romanii asteapta solutii la crizele importante din partea celor in care au incredere (americanii), nu din partea celor pe care ii banuiesc mereu de interese oculte si opuse noua (respectiv, rusii). O realitate geopolitica in care americanii sunt mai degraba reactivi si spectatori care afecteaza climatul de incredere din Romania, oricat de ciudat ar putea sa sune acest lucru...​

3. Dintre institutii – topul e dominat de institutii traditionaliste, nu de cele ​democratice. Dincolo de Armata si Biserica, exista o anumita incredere in institutiile din Justitie (o crestere masurata in ultimii ani, ca urmare a vizibilitatii datorate ​condamnarilor), in Politie (cu tot cu pompieri si jandarmerie) si cam atat.

Foarte, foarte putina incredere in institutiile politice (dar, aici, semanam si cu alte state occidentale – partide, parlament etc). Suntem o societate democratica, avem checks​ and balances, dar publicul nu internalizeaza inca suficient acest lucru - increderea e legata tot de institutii traditionale, solutiile tot din aceste zone sunt asteptate. De notat un lucru, o nuanta care schimba putin perceptia generala: desi increderea in partide, global, este mica, increderea in fiecare dintre partidele importante, este ceva mai mare - de ce? Pentru ca, de pilda, dintre cei care au incredere in PSD (in numar relativ​ mare - cca 20% din populatie, de obicei), doar vreo treime au incredere si in partide, in general (pentru ca un astfel de indicator presupune ca ar putea simti ca celelalte partide nu sunt periculoase, nu sunt daunatoare). Suntem inca departe de necesitatile unei societati consensualiste (in care o conditie fundamentala este aceea de a avea incedere ca, indiferent cine ajunge la putere, nu vor fi afectate regulile generale, drepturile fundamentale si esenta democratiei.​ Pana atunci, politica si spatiul public vor continua sa fie percepute drept spatii in care se dau razboaie decisive ale tuturor impotriva tuturor...

4. Ajungem la politica! Nu mai exista lideri politici cu nivel de incredere de peste 50%. Si presedintele Iohannis a revenit la acest prag... Iohannis era peste acest nivel in prima jumatate de an (ba chiar mult mai sus, in ianuarie spre 80% si chiar peste, daca luam in calcul date nefacute publice, de teama ca vor fi considerate necredibile), dar in ultimele luni a coborat treptat, tot mai accelerat. Va ajunge sa se stabilizeze in zona de 40%, cat avea si inainte de a fi presedinte, insa ramanerea la un nivel in care sa beneficieze de sprijinul majoritatii absolute va fi cvasi-imposibila. Sansa coagularii majoritatii romanilor in jurul unor proiecte mari a cam fost ratata… O buna parte din cifra mare de incredere a presedintelui venea din combinarea a doua legitimitati - cea personala, data de castigarea alegerilor, si cea oferita de coabitarea cu Ponta (o parte importanta dintre cei care aveau incredere, chiar si circumstantiala, in Iohannis era reprezentata de cei care aveau incredere, in acelasi timp, si in Ponta - din primele luni ale anului, cand parea ca ambii lideri doresc o conlucrare in interes public). Respingerea coabitarii (n-are sens sa spui din vina cui - partizanii cred de fiecare data ca celalalt este de vina) a dus la spulberarea unei sanse care nu va reveni multi ani de acum inainte.

5. In PSD, principala provocare pentru noii lideri va fi aceea de a propune nume care sa il depaseasca, la nivel de incredere, pe actualul premier (Ponta aflandu-se, azi, la cote de peste 35% incredere, adica mult peste nivelul celor care voteaza PSD in realitate – PSD fiind votat de maxim un sfert de populatie; celor care confunda 38% din topul de vot cu procentele din total populatie nu prea are sens sa urmareasca argumentul, se vor impiedica prea tare in cifre…). Premierul Ponta a trecut cu bine peste infrangerea de anul trecut si, datorita deciziilor bune de guvernare, ramane la un nivel de incredere remarcabil pentru un lider atat de expus atacurilor si presiunilor de tot felul. Azi, Rovana Plumb, Corina Cretu​ si Liviu Dragnea sunt cei care il urmeaza pe Victor Ponta in clasamentele de incredere, aflandu-se la ceva distanta de ocupantul pozitiei de premier. Functia de presedinte PSD aduce, cu sine, o crestere, dar ea nu va fi suficienta – este nevoie de un efort personal bine calibrat strategic pentru a valorifica functia (sunt curios daca se va intampla asta!). Alti lideri, din PSD, inca se afla departe de aceste cifre; ​nu inseamna ca nu ar putea sa creasca in viitor – din garnitura tinerilor, a noilor generatii, PSD are inca suficiente resurse pe care le poate propune. Iar, dintre celel​alte voci ale stangii, Gabriel Oprea, nu are inca un nivel de sustinere electorala suficient de solid pentru a pretinde coordonarea tuturor.

6. Opozitia nu are lider de anvergura! In PNL, Alina Gorghiu, Vasile Blaga si Catalin Predoiu au cifre foarte, foarte scazute – sub 30% fiecare dintre ei. Blaga, mult sub 20. Nu se arata la orizont nume cu mare greutate in zona PNL (desi exista si acolo tineri interesanti)​. Avea un oarecare potential MR Ungureanu, dar s-a ascuns la Cotroceni (poate asteptand vremuri mai bune pentru pozitia de premier). Iar altii nu prea exista. In zona de dreapta ne-PNL, doar doua nume conteaza – Monica Macovei (care are un potential de crestere inca insuficient valorificat; de ce nu il foloseste, nu am inteles si nu voi intelege niciodata) si, partial, Traian Basescu (acesta, desi este inca la cote scazute – zona 20% - are suficienta experienta sa stie ca o victorie electorala, chiar si simbolica, i-ar putea permite continuarea unui joc politic la nivel inalt).

7. In afara partidelor mari, alte nume nu prea conteaza. Arafat nu face politica,nici Isarescu (in ciuda tuturor scenariilor vehiculate despre el). Regele Mihai este prea detasat, iar oameni din alte zone (nepolitice) reprezinta doar fantezii care nu se vor concretiza usor. Dupa disparitia liderilor nationalisto/populisti din prim-plan, alte nume noi inca nu sunt suficient de notorii pentru a se impune (Bogdan Diaconu poate creste, dar are inca obstacolul ca nu este suficient cunoscut). Nicusor Dan nu a folosit acesti ani pentru a-si creste notorietatea dincolo de zona restransa a​ activistilor civici din Bucuresti. Iar liderii Uniti Salvam (o alta miscare ce a avut succes in ultimii ani) nu par sa-si fi gandit o strategie de valorificare a simpatiei generate in 2012-2013.

Ce se va intampla cu o societate in care institutiile democratice nu au cote ridicate de incredere, in care organizatiile civice nu sunt​ capabile sa stimuleze participarea (in ciuda exceptiilor punctuale atat de putin reprezentative) si in care politicul este marcat de absenta unor lideri cu potential pentru viitor? Nu voi face scenarii si nici nu voi trage concluzii. Fac doar o scurta observatie – ne apropiem de un an electoral in care metodele de stimulare a participarii si a mobilizarii la vot nu vor mai fi la fel de usor accesate de masinile de partid. Prin urmare, absenta unor motoare de adus oameni la vot va trebui compensata de un aflux de idei si carisma. Carisma, dupa cum vedem mai sus, nu prea mai​ exista. Poate ca ideile vor compensa deficitul de mobilizare traditionala. Daca nu, ne vom indrepta spre anul electoral cu cea mai mica participare din istorie…

Dan Sultanescu este analist politic, coordonator al proiectului www.infopolitic.ro