În raza de acțiune a președintelui, PDL și PMP sunt în continuare pe o traiectorie de coliziune

Născuți la vremea respectivă din resturi și oaste de strânsură, năpârliți conjunctural de la stânga spre dreapta, liberal-democrații se văd în prezent nevoiți să admită că structura partidului este precum istoria acestuia: defectuoasă și lipsită de temei.

Liberal-democrații nu au resimțit până acum lipsa unei idei care să-i unifice și pentru care ar merita să lupte, dar nici nu e de mirare, cât timp au fost la putere și au avut parte doar de beneficiile celui care are deopotrivă pâine și cuțitul. Acum, însă, se văd nevoiți să verifice pe viu structura de rezistență a partidului, testându-l pentru prima oară într-o situație limită.

Cât timp nu vor găsi resursele politice necesare să se smulgă în puținul timp pe care-l mai au la dispoziție din influența malefică a președintelui Traian Băsescu, PDL riscă să fie înghițit de gaura neagră care se rotește din ce în ce mai strâns, mai întâi spre europarlamentare și la urmă, spre alegerile prezidențiale din 2014, care vor pune un mare punct în finalul unei aventuri politice funeste, care s-a întins nejustificat și a costat țara nepermis de mult.

Partidul Mișcării Populare, pe de altă parte, deși a tot fost pomenit ca Alba ca Zăpada a politicii încă dinainte să-și facă simțită prezența ca fundație moșită la fereală, pe aleile Palatului Cotroceni, se dovedește mai degrabă o formațiune politică de factură traseistă și cu veleități centuriste.

Singura sa trăsătură în comun cu personajul de poveste amintit constă în faptul că pare o pepinieră de pitici politici bidimensionali, cum a și remarcat sub inspirația momentului Elena Udrea. Să tot croșetezi mari proiecte cu asemenea personaje lipsite de statură.

Puși la îngrășat pe seama PDL, pe care-l destructurează pas cu pas, menirea și mișcarea traseiștilor populari este de a fi sacrificați de ignatul europarlamentarelor pentru masa îmbelșugată a odraslei care combate cauze arctice pe la Bruxelles.

Până atunci, însă, PMP își umple timpul rămas cu ce are la îndemână. Cum, orice ar face, mișcătorii populari se dovedesc incapabili să-și îndeplinească principalul obiectiv politic și anume acela de a convinge nehotărâții să mai râdă odată la bancurile nesărate ale președintelui, se văd nevoiți să recurgă la cea mai veche armă politică, cea a trădării.

Ca în jocurile copilăriei, PMP scandează pentru fiecare traseist atras în rândurile sale: ”Țară, țară, vrem ostași!” Jocul este cu atât mai actual cu cât războiul dintre Băsescu și Blaga nu s-a încheiat cu îmbrâncirea Elenei Udrea din partid, ci abia acum începe.

Baletul anevoios pe care-l execută cele două formațiuni, una în jurul celeilalte și dând onorul deopotrivă cu deferentă slugărnicie spre palat, riscă să conducă într-un mod neașteptat spre realizarea idealului de unificare a dreptei, prin carambol.

Chiar dacă nu va avea rezultatul sperat de floarea consilierilor prezidențiali, electoratul se va distra și va acorda evenimentului toată atenția care i se cuvine unui foc spectaculos de artificii.