În sfârșit, dreptate pentru deținuții și deportații politici din perioada comunistă
După 25 de ani, unele dintre nedreptățile din trecutul comunist vor fi reparate prin măsurile luate de deputații din Comisia juridică, care au propus stabilirea unui cuantum de compensare de cel mult 24.000 de euro pe an de închisoare pentru deținuții politici și 18.000 de euro pentru fiecare an de deportare.
Decizia vine după ce premierul Victor Ponta a avut o întâlnire cu reprezentanții Asociației Foștilor Deținuți Politici din România (AFDPR), în cadrul căreia s-a discutat despre găsirea celei mai bune soluții prin care statul român să își asume obligațiile care îi revin pentru faptul că, în urmă cu 60 de ani, s-au comis niște nedreptăți îngrozitoare la adresa unor cetățeni care au luptat împotriva comunismului.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a avut pe ordinea de zi propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii 221/2009 privind comandările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada de 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Astfel, Comisia a înființat un grup de lucru care a dezbătut și propus în urma discuțiilor avute cu reprezentanții asociațiilor foștilor deținuți politici și asociațiilor celor deportați, o serie de amendamente convenite și de Comisia Juridică a Camerei.
Printre acestea se enumeră și stabilirea unei perioade de trei ani în care se va putea introduce o nouă acțiune în contestarea drepturilor de către foștii deținuți politici sau de către cei au fost deportați, precum și eșalonarea pe patru ani a sumelor ce urmează a fi plătite acestora.
De astfel, de cumantumul stabilit prin lege urmează să beneficieze atât cei cărora li s-au aplicat condamnările cu caracter politic sau cei care au fost deportați, cât și soții acestora.
Mai mult, dat fiind faptul că legea 221/2009, în urma deciziei Curții Constituționale, a fost declarată a neconformă cu Constituția, în ședința Comisiei Juridice s-au dat asigurări că nu o să existe vreo temere privind apariția unor noi probleme de neconstituționalitate, în special, datorită apariției deciziei pilot a Comisiei Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), care recomandă introducerea în materia despăgubirilor a unor plafoane maximale, astfel încât să poată fi și plătite.
Așadar, aceste amendamente reprezintă un semn de respect pentru cei care s-au sacrificat și au suferit pentru România și de solidaritate în contextul actual în care preocupările zilnice ne împiedică să ne aducem aminte de lucrurile importante din trecutul țării noastre.
AFDPR este o asociație națională a foștilor deținuți politici anticomuniști, precum și a deportaților și urmașilor acestora. Înființată în ianuarie 1999 și legalizată prin Hotărârea Judecătoreacă nr.7 din 13.01.1990, Asociația reprezintă o structură centrală cu sediul la București și care are 43 de filiale cu sedii proprii în țară.