În sfârşit, a venit decizia înţeleaptă în cazul Roșia Montana

27 august 2013 a devenit o zi istorică pentru România şi nu pentru că a fost investită în funcţia de ministru al Transporturilor Ramona Mănescu, ci pentru că s-a inaugurat lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni şi s-a aprobat în şedinţa de guvern proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană.

Demararea lucrărilor la gazoductul Iaşi-Ungheni reprezintă poate cel mai concret lucru făcut de România pentru a sprijini Republica Moldova. Vestea a fost primită cu foarte mare bucurie de către fraţii noştri de peste Prut, iar unii lideri de la Chişinău au numit-o ziua independenţei energetice faţă de Rusia. Deci, în memoria colectivă, ziua de 27 august va rămâne ziua în care Republica Moldova a devenit independentă nu numai teritorial (pe 27 august 1991 Republica Moldova şi-a declarat independenţa în faţa Rusie), dar şi energetic, adică o independenţă deplină, care aproprie şi mai mult Republica Moldova de Uniunea Europeană şi de ce nu de România.

Un alt lucru care probabil va rămâne in istorie este aprobarea de către guvern a controversatului proiect minier de la Roşia Montană. Această veste nu a mai fost primită unanim cu bucurie. Organizaţiile care s-au evidenţiat de 13 ani prin lupta anti RMGC (Roşia Montană Gold Corporation, compania care ar putea exploata zăcămintele de la Roşia Montană), au demarat, cum era de aşteptat, jihadul împotriva autorităţilor române. Mesajul lor este unul foarte simplu şi anume că prin legea propusă spre vot Parlamentului, proiectul celor de la RMGC va obţine toate aprobările necesare demarării, adică va fi mai presus de lege. Pe de altă parte, guvernanţii susţin că au respectat în totalitate procedurile legale şi că în Parlament se va decide
soarta proiectului.

Premierul Ponta declara, nu demult, că nu va vota în Parlament proiectul minier şi nici nu va cere parlamentarilor PSD să facă
acest lucru. Mai mult, ministrul Mediului Rovana Plumb a subliniat că proiectul va trebui să respecte cele mai stricte standarde de mediu pentru a fi luat în considerare.

În acest context, ONG-urile anti proiectului minier pot fi acuzate de manipulare, la fel cum poate fi acuzată şi compania RMGC, care a promis, prin numeroasele campanii media, numai lapte şi miere.  Dacă gândim cât de cât „outside the box” şi mai suntem cât de cât informaţi, ne dăm seama că niciun proiect de acest tip nu este sută la sută sigur şi nici nu va aduce raiul pe pămât. Important în tot acest proces este ca autorităţile să fie decise în a impune companiei canadiene să respecte obligaţiile asumate în contract, iar contractul să fie unul foarte sigur pentru partea română (să nu ne trezim cu un nou exemplu de tip Bechtel).

Faptul că guvernul USL şi-a asumat responsabilitatea de a nu tergiversa acest dosar, care de 13 ani este plimbat prin ministere şi diverse instituţii publice, şi de a-l pune la dispoziţia Parlamentului transmite o serie de mesaje extrem de interesante: cel mai important lucru este credibilitatea pe care România o câştigă şi o consolidează în faţa investitorilor străini (statul român poate fi văzut ca unul credibil, care-şi repectă investitorii).

Transparenţa, prin faptul că proiectul minier va fi dezbătut în forul legislativ suprem, Parlamentul. Responsabilitate, prin faptul că este capabil să-şi asume decizii dificile (avem nevoie de un guvern responsabil având în vedere că se dezbat cele mai
importante proiecte ale ţării: regionalizarea şi modificarea Constituţiei). Dacă ne amintim de perioada guvernării PDL, observăm că aceste atribute lipseau cu desăvârşire. Dacă era după guvernul Boc sau Ungureanu, proiectul minier ar fi început deja, fără să fie dezbătut în Parlament şi cu un contract extrem de păgubos pentru România.

Conform documentelor oficiale, noul posibil contract între România şi compania canadiană este mult mai bun. Pe lângă garanţiile de mediu şi obligaţiile de a revitaliza patrimoniului cultural, statul român va primi, cu titlu gratuit, o cotă de 5,69% din capitalul social al RMGC, iar participaţia indirectă a statului urmează să ajungă astfel la 25%. Indiferent de cât de bune vor fi condiţiile din contract vor exista mereu voci nemulţumite. Acest lucru este normal şi trebuie încurajat pentru că tot timpul este indicat să existe o opoziţie pentru ca lucrurile să se desfăşoare normal şi fără abuzuri. Să sperăm că vom avea parte de o reală dezbatere în Parlament, iar contractul va fi unul fără cusur. În caz contrar, sper ca acest proiect minier să fie respins de Parlament, iar societatea civilă să măture pe jos cu cei care vor face lobby pentru RMGC.