Încă 13 decese provocate de coronavirus. Bilanţul a ajuns la 331 în România
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, luni seară, că încă 13 persoane infectat cu coronavirus au murit. Bilanţul a ajuns la 331. Alte 333 de persoane confirmate cu coronavirus au fost anunţate luni, de autorităţi, astfel că bilanţul a ajuns la 6.633. De asemenea, 11 români aflaţi în străinătate s-au vindecat, iar 47 au murit.
Grupul de Comunicare Strategică a anunţat, luni seară, că au mai murit 13 persoane infectate cu coronavirus.
Este vorba despre 7 bărbaţi şi 6 femei, pacienţi cu afecţiuni aociate, cu vârste cuprinse între 61 şi 88.
Patru dintre pacienţi erau din Suceava, doi din Galaţi şi câte unul din Ilfov, Sibiu, Constanţa, Vrancea, Timiş, Bistriţa-Năsăud şi Huneoara.
Numărul deceselor a ajuns la 331.
”Până astăzi, 13 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 6.633 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 914 au fost declarate vindecate şi externate. Totodată, până acum, 318 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, Bucureşti, Iaşi, Suceava, Arad, Bacău, Timiş, Cluj, Neamţ, Hunedoara, Constanţa, Satu Mare, Sibiu, Ialomiţa, Bistriţa-Năsăud, Covasna, Dâmboviţa, Vrancea, Galaţi, Caraş-Severin, Mureş, Giurgiu, Bihor, Argeş, Vaslui, Botoşani, Alba, Sălaj, Braşov, Mehedinţi, Teleorman şi Gorj, au decedat. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 333 de noi cazuri de îmbolnăvire”, transmit autorităţile.
În Suceava sunt 1.731 de cazuri, în Bucureşti - 774. Două judeţe, Timiş şi Hunedoara, au depăşit pragul de 300 de cazuri de îmbolnăvire.
La ATI, în acest moment, sunt internaţi 231 de pacienţi.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 24.020 de persoane. Alte 71.293 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 67.204 de teste.
Prin structurile abilitate ale M.A.I. au fost întocmite, până în prezent, 379 de dosare penale, pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.
Poliţiştii şi jandarmii au depistat, în ultimele de 24 de ore, 9.791 de persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestor persoane le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 21.822.256 de lei.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, potrivit informaţiilor obţinute de misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, 703 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 (coronavirus): 420 în Italia, 196 în Spania, 21 în Franţa, 9 în Germania, 42 în Marea Britanie, 2 în Namibia, 2 în SUA, 2 în Austria, 2 în Belgia, 2 în Indonezia şi câte unul în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg şi Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 47 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 13 în Italia, 11 în Franţa, 12 în Marea Britanie, 7 în Spania, 2 în Germania, unul în Belgia şi unul în Suedia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu noul coronavirus, 11 au fost declaraţi vindecaţi: 7 în Franţa, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg şi unul în Tunisia.