Candidatul PSD pentru Primăria Sectorului 5 ar fi pretins 300.000 de euro de la un suspect în dosar

| 02 mar, 11:00

 

Deputatul PSD Cristian Rizea a fost adus la DNA, miercuri, cu mandat, pentru a fi audiat într-un dosar în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie

 

 

Rizea este suspect pentru trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit la funcţonari din cadrul RAPPS, solicitând în jur de 300.000 de euro pentru intervenţia sa.

"Acum o să lămurim și din punct de vedere penal. Nu există așa ceva, nu am făcut trafic de influență și nu am luat mită. Mulțumesc, mulțumesc mult", a spus Rizea la ieșirea de la DNA.

Învestirea lui Cristian Rizea în funcția de președinte al organizației PSD sector 5, în locul lui Marian Vanghelie,a fost una cu cântec. Cristian Rizea şi-a invitat prietenii din trupa "Clejanii" să asiste la momentul său de glorie.

”Aoleu dușmanii mei, să calc cu cizma pe voi. Să mai zic? Bai, îmi e frică să nu mă ia și pe mine DNA-ul. Asta e o baladă pe care am cântat-o”, spunea Viorica la momentul acela.

Comitetul Executiv Național al PSD a decis, însă, în data de 9 februarie suspendarea lui Cristian Rizea pe o perioadă de șase luni, din funcția de președinte al organizației PSD sector 5, conducerea interimară fiind preluată Ligia Moldovan. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a argumentat decizia între altele prin faptul că organizația PSD sector 5 intenționase să organizeze un miting împotriva unui alt coleg de partid.

Cristi Rizea, zis Ferrari, a ajuns celebru și prin faptul că în 2010 reușea să-și cumpere un Ferrari de 200.000 de euro în leasing.

Apropiat al lui Dan Șova, Rizea s-a făcut remarcat în PSD după un scandal ca la ușa cu fostul primar Marian Vanghelie. Atunci când Rizea a fost pus în locul lui Vanghelie, după problemele în justiție ale acestuia, el a declarat că nu o să conducă niciodată primăria pe persoană fizică, iar declaraţia a făcut trimitere la Vanghelie.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ