BOMBĂ! Cum este folosită Simona Pătruleasa de soțul ei în afaceri murdare

| 15 apr, 13:45

După mai multe afaceri eşuate în domeniul imobiliar care l-au îngropat în datorii, Sabin Ivanof încearcă să‑şi salveze şi ultima brumă de avere printr-o schemă la care au apelat şi alţi milionari. Ca să scape de executare, el a trecut pe numele soţiei sale, cunoscuta ştiristă Simona Pătruleasa, toate bunurile.

“Sabin a trecut aproape toţi banii pe care îi mai are în conturile Simonei, şi la fel a procedat şi cu locuinţa. S-a băgat în datorii foarte mari şi a ignorat ani întregi furnizorii de servicii, de aceea s-a ajuns atât de departe”, a declarat pentru Libertatea o sursă din anturajul celor doi.

Specialiştii urmează să stabilească acum ce bunuri au mai rămas pe numele afaceristului. “În urma unei evaluări se va stabili ce avere se află pe numele acestuia, iar dacă nu există nimic, soţia nu poate fi obligată la plata vreunei datorii”, a explicat avocata Anca Balăşoiu.

Reamintim inclusiv faptul că nunta celor doi soţi celebri, care a avut loc pe o insulă din Italia, a fost făcută cu un împrumut foarte mare la bancă.

“Este vorba despre un litigiu cu o firmă cu care mă judec de vreo opt ani”, a explicat Ivanof.

Soţul Simonei spune că a câştigat toate procesele împotriva firmei respective, dar s-a trezit că reprezentanţii acesteia au solicitat să îi fie identificate bunurile personale pentru a fi executat silit.

Citeşte mai mult pe libertatea.ro

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

3 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
17 apr, 16:08
cora
Cautam operatori PC, care sa se alature echipei noastre. Oferim si solicitam seriozitate maxima. Conditii necesare : - calculator + internet + cunostiinte minime de operare. Avem nevoie de persoane serioase, inzestrate cu calm si rabdare. Instruirea se ofera gratuit sub forma unor lectii prezentate pe mail. Atata timp cat cititi cursurile,o sa gasiti raspunsurile la toate intrebarile . Plata castigurilor realizate este garantata prin contract de comision legal cu editura EPUBLISHERS.SRL Se lucreaza part-time (in timpul liber) sau full-time, la alegere. Proiectul se doreste a fi lansat pe piata americana de carti electronice! Va oferim alte detalii dupa ce trimiteti textul > la adresa de email: [email protected]
17 apr, 10:15
sporea
Dezvoltă-ţi o atitudine de învingător. Foloseşte-ţi inteligenţa în chip creativ şi pozitiv, pentru a descoperi modalităţi de a câştiga şi nu pentru a-ţi demonstra ţie însuţi că, garantat, vei pierde. Asta scrie celebrul Colin Turner în cartea ”Născut pentru succes”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email:[email protected]
16 apr, 07:16
Damoc Gabriel
Ai abilitati in folosirea unui calculator si o retea de internet...? Eu, am bucuria de a lucra intr-un proiect in plina expansiune,nu este un job,ci o afacere,care imi ofera multe oportunitati,mult timp liber,bucuria de a lucra de acasa,in fața calculatorului. Proiectul este la stadiul national,iar in scurt timp,vom ataca piata online mondiala ! Acest proiect vizeaza piata americana a cartilor electronice. Avem nevoie colegi ambitiosi,cu vise si dorința de independența financiara ! Nu este necesara experienta. Oferim pregatire si suport profesional,pana in punctul in care veti reusi sa va descurcati singuri,in aceasta activitate profesionala. Veti trece mai intai prin instruire, apoi daca doriti, o sa incepeti sa lucrati. Program part-time sau full-time,alegerea e a ta. Plata castigurilor realizate este garantata prin contract legal. Pentru cei INTERESATI, cereti ''detalii'' la email:[email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ