Incendiu violent la un depozit din Capitală

Incendiu violent la un depozit de obiecte sanitare din sudul Capitalei. Focul a distrus joi noapte o hală în care se aflau tone de materiale plastice.
Alarma s-a dat în jurul orei 02. Unul dintre paznici depozitului situat pe şoseaua Vitan Bîrzeşti a fost cel care a zărit focul şi a sunat la 112. "Incendiul se manifesta violent, cu flacară deschisă şi degajări mari de fum. A fost necesară concetrarea unui număr mare de resurse având în vederea substanţele combustibile existente la faţa locului", a declarat pentru România TV Adrian Marin, ofiţer de presă ISU Bucureşti.
Focul a izbucnit într-o hală de materiale plastice şi într-un timp scurt a cuprins o suprafaţă de peste 1.500 de metri.
"În total am intervenit cu 15 autospeciale, 3 autspeciale pentru lucrurul la înalţimi şi o descarcerare. Incendiul a fost localizat după două ore. Suprafata afectata fiind de 1.500 mp. Au ars în mare parte materiale plastice", a mai spus Marin.
Pagubele sunt însemnate, însă întregul depozit este asigurat.
Pompierii urmează să stabilească de la ce a pornit focul.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
