Începe revolta în PNL împotriva direcţiei Antonescu
Alegerile europarlamentare de duminica trecută erau aşteptate drept un reper al clarificărilor şi al limpezirii apelor în PNL.
Numai că în locul unor lămuriri altfel fireşti, partidul a intrat în vrie graţie aceluiaşi Crin Antonescu care a identificat un tertip pentru a demisiona şi a rămâne totodată preşedinte al partidului până la congresul extraordinar al PNL programat la finalul lunii iunie. Ca preşedinte demisionar dar în acelaşi timp şi interimar, Crin Antonescu a reuşit să inducă ideea necesităţii unei negocieri pe zona eşicherului de dreapta, discuţii care, conform viziunii liderului liberal, ar trebui să ofere perspectiva unei fuziuni între PNL şi PDL.
Aşa cum era firesc, strategia perdantă a lui Crin Antonescu a fost imediat taxată de către liberalii din teritoriu, conştienţi că aceeaşi formulă de colaborare cu PDL sub cupola Alianţei DA le-a adus liberalilor numai dezavantaje. Deşi mulţi au uitat, PNL-ul a devenit, imediat după instalarea lui Traian Băsescu la Cotroceni în primul mandat ca preşedinte, ţinta predilectă a atacurilor PDL, orchestrate de către şeful statului.
Din fericire pentru PNL, formaţiunea mai are încă anticorpi care se manifestă împotriva regenerării unui proiect PNL-PDL care ar putea marca extincţia liberalilor ca partid de tradiţie pe scena politică autohtonă. Iar reacţiile la direcţia trasată de Crin Antonescu au început să apară pe bandă rulantă.
Astfel, vineri, la sediul PNL Prahova, a avut loc o conferinţă de presă la care au participat şase dintre cei şapte parlamentari PNL aleşi în colegii uninominale din Prahova, respectiv deputaţii Nicolae Alexandri, Graţiela Gavrilescu, Paul Dumbrăvanu, Sorin Teju şi senatorul Ion Luchian, cărora li s-au alăturat viceprimarul municipiului Ploieşti, Iulian Teodorescu, şi Bogdan Nica, vicepreşedinte al PNL Prahova. Toţi cei opt reprezentanţi ai conducerii PNL Prahova au explicat că sunt împotriva oricărei fuziuni care ar putea duce la dispariţia PNL. "Nu credem că este momentul ca după sute de ani să putem să dizolvăm PNL. Vom lupta pentru ca PNL să îşi ducă în continuare idealul şi doctrina. Cred că marea majoritate a membrilor PNL sunt de acord cu acest lucru", a spus Graţiela Gavrilescu, contestatară a proiectului de fuziune cu PDL.
Nici Ludovic Orban nu cauţionează strategia lui Crin Antonescu. Într-un interviu acordat ziare.com, Ludovic Orban îşi îndreaptă criticile dure în direcţia lui Crin Antonescu, acuzându-l că încearcă să imprime formula fuziunii cu PDL fără a avea legitimitatea pentru a gira un astfel de poriect. "Nimeni din PNL nu are acum legitimitatea să angajeze partidul în negocieri, nu poti să pui un inginer care a construit o clădire căzută la cutremur să construiască un Pentagon. PNL trebuie să îşi aleagă o conducere legitimă, să stabilească strategia partidului şi toţi membrii PNL trebuie să îşi exprime opinia în privinţa viitorului PNL", atacă deputatul liberal.
De asemenea, deputatul PNL Alina Gorghiu a scris vineri pe pagina sa de Facebook că nici ea nu ştie ce va ieşi din negocierile PNL-PDL. De asemenea, ea speră că liderii PNL vor putea găsi argumente să convingă că proiectul PNL-PDL este corect, argumente pe care pare ca nici ea nu le găseşte. “Văd că, în mod legitim şi firesc, există o mare preocupare pentru noua formulă politică de dreapta. Din păcate, nu vă pot da detalii despre cum se va întampla, pentru că nu le am…nici eu nu ştiu ce va ieşi din negociere sau care proiect va deveni realitate. Dar simt ca mulţi liberali au rezerve faţă de acest proiect şi sper ca PNL, prin conducerea sa, să poată oferi suficiente argumente încât să ne convingem electoratul că unificarea dreptei este un proiect corect”, a precizat Alina Gorghiu.
Nu în ultimul rând, George Şerban, membru al PNL şi fost deputat, a criticat pe contul personal de Facebook fuziunea dintre PNL şi PDL, într-un limbaj mai puţin obişnuit discursului public al politicienilor. “Dacă, în 1999, când am plecat din PD către PNL, cu o mare bucurie în suflet, mi-ar fi spus cineva că acel PNL se va dizolva în PD - P.D. nu fuzionează niciodată, PD dizolvă! - i-aş fi spus că e idiot", a scris George Şerban.
Toate aceste reacţii marchează doar începutul revoltei din PNL. Nu este exclus ca, până la congresul anunţat pentru finalul lunii iunie, Crin Antonescu să se trezească cu un întreg partid pe care nu-l va mai putea controla. Liderii din teritoriu, dar şi membri marcanţi de la centru, constată pericolul încredinţării PNL pe mâinile lui Traian Băsescu. Scenariu pe care, în mod evident, doresc să-l evite. Iar dacă preşedintele interimar al PNL nu va înţelege semnalele incipiente ale revoltei, atunci formaţiunea s-a putea găsi în curând în situaţia ingrată a unei adevărate disoluţii.