Începe teroarea pentru Dragnea. Preşedintele PSD a aflat când va fi AUDIAT în Dosarul referendumului
Liviu Dragnea, preşedintele executiv al PSD, va fi audiat la data de 5 februarie 2015 în Dosarul referendumului, atunci fiind posibil să se dea şi un verdict în acest proces, scrie psnews.ro.
Liviu Dragnea este acuzat, în acest dosar, că, la referendumul de demitere a preşedintelui Traian Băsescu, din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale.
Instanţa supremă a înregistrat în 7 octombrie 2013 dosarul "Fraudă la referendum", în care au fost trimişi în judecată Liviu Dragnea şi alte 74 de persoane, iar judecarea cauzei a început în 15 noiembrie.
Liviu Dragnea, secretar general al PSD la data faptelor, în prezent deputat şi vicepremier, a fost trimis în judecată pentru infracţiunea de folosire a influenţei sau autorităţii de către o persoană care deţine o funcţie de conducere într-un partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Liviu Dragnea le-a pus GÂND RĂU baronilor. Ce măsuri DURE vrea să ia PSD-ul
Potrivit rechizitoriului procurorilor, Liviu Dragnea, "cu ocazia organizării şi desfăşurării referendumului din 29 iulie 2012, a uzat de influenţa şi autoritatea sa în partid în scopul obţinerii unor foloase nepatrimoniale de natură electorală, necuvenite, pentru alianţa politică din care făcea parte partidul reprezentat de inculpat, şi anume îndeplinirea cvorumului de participare cu ajutorul voturilor obţinute în alte condiţii decât cele legale".
Anchetatorii susţin că Dragnea a fost susţinut în fraudarea referendumului de 74 de preşedinţi şi membri ai unor secţii de votare din localităţi din judeţele Teleorman, Vrancea, Gorj şi Olt. Aceştia au fost trimişi în judecată pentru falsificare, prin orice mijloace, a documentelor de la birourile electorale şi introducerea în urnă a unui număr suplimentar de buletine de vot decât cele votate de alegători, infracţiuni comise sub forma autoratului, complicităţii sau a instigării.
"Infracţiunile reţinute în sarcina persoanelor implicate în desfăşurarea procesului de votare - preşedinţi şi membri ai secţiilor de votare - au constat în principal în aceea că ei şi-au încălcat atribuţiile de serviciu referitoare la asigurarea unui proces corect de vot, înlesnind falsificarea listelor electorale (atât liste permanente cât şi liste suplimentare), prin adăugarea de persoane care nu au făcut cerere de vot cu urna mobilă, care nu s-au prezentat la vot sau care nu se aflau în România la data referendumului, prin contrafacerea materială a semnăturilor acestora şi introducerea în urne a unui număr de voturi corespunzător semnăturilor falsificate. În acest fel, numărul total de voturi exprimate a fost crescut artificial, prin includerea voturilor obţinute prin falsificarea semnăturilor", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Liviu Dragnea, PUS LA ZID de consilierul lui Victor Ponta
La data de 24 octombrie a.c., judecătorii instanţei supreme au audiat, persoanele din judeţele Teleorman, Gorj şi Vrancea citate ca martori în dosarul privind fraude la referendumul din 2012.
La termenul din 3 octombrie, judecătorii instanţei supreme au stabilit ca în 24 octombrie să fie audiaţi toţi martorii, pentru că mulţi dintre aceştia sunt persoane în vârstă sau cu probleme grave de sănătate, care nu ar trebui "puse pe drumuri" în perioada rece a anului.
Şi la acel termen au fost audiaţi martori, mulţi dintre aceştia fiind persoane vârstnice, cu probleme de sănătate. Instanţa nu a putut lua declaraţia a doi martori care au probleme cu auzul, şi nici pe cea a unei vârstnice care s-a simţit rău în sala de judecată.
În aceste condiţii, preşedintele completului de judecată a stabilit ca la următorul termen să fie chemaţi toţi martorii care au mai rămas de audiat în acest caz, astfel încât să nu se creeze vreo situaţie în care persoane vârstnice sau bolnave "să fie puse pe drumuri în toiul iernii".
În acest dosar, soţii Marius Marinel şi Simona Cristina Preduţ au fost judecaţi separat de ceilalţi 73 de inculpaţi, prin procedura simplificată, după ce şi-au recunoscut vinovăţia. La 2 iulie, instanţa supremă i-a condamnat pe cei doi la câte un an şi patru luni de închisoare cu suspendare şi le-a stabilit acestora un termen de încercare de trei ani şi patru luni.