INCREDIBIL! Brăila a rămas fără poliţişti de circulaţie. Toți agenții sunt cercetați pentru mită
Braila a rămas fără poliţişti de circulaţie şi a cerut ajutor de la Galaţi, după ce 26 de agenti ai Politiei Rutiere din oras sunt cercetaţi pentru ca cereau mită şoferilor care încălcau reguli de circulaţie. În urma unor percheziţii la Serviciul Poliţiei Rutiere Brăila şi la Biroul Rutier, şase politisiti sunt arestaţi la domiciliu, iar alţi cinci sunt arestaţi preventiv. 10 agenţi sunt cercetaţi sub control judiciar.
Primarul Brăilei, Aurel Simionescu, a declarat, pentru Agerpres, că cercetarea poliţiştilor de la Rutieră pentru luare de mită este "o problemă cu importanţă deosebită" şi că "s-au făcut nişte demersuri către Galaţi ca să se mai înlocuiască din politişti".
"E o problema care, din punctul meu de vedere, are importanta deosebita in legatura cu modul in care se reglementeaza traficul in oras si in judet, in momentul de fata. Fiind un numar mare dintre acesti agenti de politie care sunt intr-o situatie sau alta, practic, zona de rutiera este goala, in momentul de fata. Inteleg ca s-au facut niste demersuri catre Galati, ca sa se mai inlocuiasca din politisti. Daca ni se va solicita, Politia Locala care are atributii pe rutiera poate sa ii suplineasca in oras cel putin", a declarat primarul Brailei, Aurel Simionescu, citat de Agerpres.
Cei 11 politisti arestati in dosarul "Mita la Rutiera" au dezvoltat o adevarată reţea în interiorul institutiei, care pleca de la initierea noilor agenti in tainele spagii si pana la stabilirea unor coduri si reguli proprii, care au crezut ca ii vor feri de procurori.
Pentru a putea proba faptele de coruptie ale politistilor si a descoperi circuitul spagilor, procurorii Parchetului General au folosit 5 investigatori sub acoperire, de la Directia Generala Anticoruptie, 3 femeie si 2 barbati, sub urmatoarele identitati false.
"Acoperita" Andreea Lungu este politista care l-a inregistrat pe agentul Marius Bunea – nepotul fostului baron Gheorghe Bunea Stancu, in timp ce lua mita 200 de lei de la un sofer pe care il oprise pe o strada din municipiu pentru ca circulase cu 200 km/h.
In februarie 2015 si-a intrat in rol si Dumitru Radu – comerciantul de fier vechi, care a fost tras pe dreapta de agentii Marius Simion si Cristian Balan pentru ca radarul l-a prins cu 102 km/h in localitate. Cei doi politisti trebuia sa ii retina soferului permisul pentru 90 de zile si sa ii dea o amenda de 2.000 de lei, insa pentru ca au primit o spaga de 1.500 de lei au inchis ochii, mai scriu jurnalistii de la EVZ. Cei 1.500 de lei au fost lasati de politistul sub acoperire chiar in portbagajul masinii de politie.
Pe 3 aprilie, Dumitru Radu a dat iar de politistul Cristian Balan, care, din nou, pentru 100 de lei pusi in asigurare, s-a facut ca nu vede ca soferul vorbea la telefonul mobil si nu purta centura de siguranta. "Inchide masina si vino si tu cu ceva la masina!", i-a zis Balan comerciantului de fier vechi.
Tot atunci, politistul Balan il invata pe Radu sa nu vorbeasca la telefon despre banii oferiti, afirmand ca "e nebunia lui Salam" si ca, daca ar putea, si-ar arunca telefoanele mobile.
Un alt echipaj de politie a picat in plasa politistei anticoruptie care juca rolul managerului unui salon de cosmetica, Anca Enache fiind prinsa in timp ce vorbea la telefonul mobil si nu purta centura. Pentru a scapa de contraventie, femeia le-a dat politistilor 50 de lei, insa oamenii legii nu s-au lasat pana nu au incercat sa obtina de la aceasta niste cosmetice pentru sotiile lor.
"Altceva nu aveti la dumneavoastra? Niste creme pentru doamnele noastre? Ceva?", a intrebat-o un agent pe Enache, potrivit infobraila.ro