Inculpații din dosarul Romprest, plasați în arest la domiciliu
Cele 15 persoane aflate în arest preventiv în dosarul Romprest, care vizează fapte de evaziune fiscală, spălare de bani și constituire de grup infracțional organizat, vor fi plasate în arest la domiciliu, decizia instanței de fond nefiind definitivă, relatează Agerpres.
Potrivit portalului instanțelor de judecată, Tribunalul Prahova a decis, joi, înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu pe o perioadă de 30 de zile în cazul celor 15 persoane arestate în dosarul Romprest la începutul lunii mai.
Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată în termen de 48 ore de la comunicare.
De asemenea, magistrații au admis cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de unul dintre inculpați, astfel că CCR va fi sesizată în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolelor 207 și 223 — 239 din Codul de procedură penală.
Un număr de 18 persoane au fost trimise în judecată de procurorii DIICOT Ploiești, la începutul lunii iunie, în dosarul Romprest, printre acestea aflându-se și unul dintre finanțatorii FC Petrolul Ploiești, Nicolae Capră.
Anchetatorii au dispus disjungerea cercetărilor față de omul de afaceri Florian Walter, patronul firmei Romprest, care este dat în urmărire, pe numele său fiind emis mandat de arestare în lipsă.
Walter a fost dat în consemn la frontieră în data de 6 mai, iar IGPR a anunțat recent că el a fost localizat în Emiratele Arabe Unite, autoritățile demarând procedurile în vederea extrădării sale în România.
Omul de afaceri Florian Walter este acuzat că a pus bazele unui grup infracțional organizat, format din 23 de persoane, care a desfășurat, în perioada 2012 — 2014, operațiuni financiare din sfera evaziunii fiscale și a spălării banilor, utilizând ca mod de operare reducerea artificială a profitului impozabil și TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăți și utilizarea de societăți comerciale tip fantomă, pentru realizarea operațiunilor ilicite.
Potrivit DIICOT, Walter a inițiat și a coordonat aceste circuite financiare pe mai multe paliere, ce au avut drept scop înregistrarea în contabilitatea societății Compania Romprest Service SA București a achizițiilor, de la diverse societăți comerciale, utilizate exclusiv pentru emiterea de facturi.
După înregistrarea în contabilitatea societății a facturilor aferente achizițiilor fictive, sumele consemnate în documentele respective erau virate, inițial, în conturile societăților fantomă emitente, ulterior fiind transferate în conturile altor societăți comerciale de tip fantomă, fiind retrase în numerar și preluate de Florian Walter, în vederea utilizării în scopuri proprii.
Prejudiciul produs bugetului consolidat al statului prin activitatea infracțională a grupului coordonat de Florian Walter este în valoare totală de 4.500.000 de euro, reprezentând impozitul pe profit și a taxei pe valoarea adăugată, la care se adaugă suma de 60.494.600 lei (echivalentul a 14.000.000 de euro) supusă procesului de reciclare.
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii până la concurența sumei de 18 milioane de euro reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin săvârșirea infracțiunilor.