"Independenţa presei din România, în pericol". Mesaj dur în Parlamentul European

| 03 oct, 11:26

Atacul la independenţa presei se alătură situaţiilor neplăcute pe care România trebuie să le justifice în faţa Comisiei Europene, alături de modificarea codurilor penale şi a legilor justiţiei.

Eurodeputata Monica Macovei, din grupul Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR), a declarat luni seara, în cadrul dezbaterii privind situaţia din România din Comisia pentru libertăţi civile a Parlamentului European, că ţara noastră se confruntă acum şi cu un pericol care vizează independenţa presei, pe lângă problemele cu modificarea codurilor penale şi a legilor justiţiei.

"Independenţa presei este în mare pericol. Aseară (duminică - n.r.) dl (Liviu) Dragnea, preşedintele PSD din coaliţia de guvernare, practic a dat indicaţii pentru a se adopta măsuri legislative care să îngrădească libertatea presei, prin diverse controale şi aşa mai departe. Deja oamenii semnează petiţii online, deja ONG-urile au transmis comunicate publice. Deci pe lângă independenţa justiţiei, modificarea codurilor penale, acum avem şi problema presei independente, care sigur deranjează", a afirmat eurodeputata Monica Macovei.

Prezent la dezbatere, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a răspuns că a primit un e-mail din partea eurodeputatei din grupul ECR prin care era informat despre afirmaţiile lui Liviu Dragnea pe tema respectivă. Însă el a evitat să ia o poziţie tranşantă asupra chestiunii, replicând că executivul comunitar nu poate reacţiona "la tot ce spun politicienii".

"Să vedem dacă va exista o propunere concretă şi dacă va exista o problemă vom reacţiona atunci. Pentru moment nu am motiv să ridic o nouă problemă privind independenţa media în România, mă voi limita la cele ridicate deja", a spus prim-vicepreşedintele CE.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ