Industria alcoolului face presiuni asupra guvernului

| 02 aug, 2013

Populația se confruntă cu consecințele crizei economice și pentru majoritatea românilor orice economie la bugetul lunar este benefică.

Despre măsura scăderii TVA la pâine s-a tot vorbit și s-au făcut auzite opinii și pro și contra. Ceea ce era însă de așteptat, s-a întâmplat abia acum. Una din măsurile prin care guvernul caută să contrabalanseze la buget, respectiv creșterea accizelor la băuturi spirtoase, a deranjat interesele mai degrabă oculte din această industrie. Ca la un semn, o armată de specialişti a început să tragă semnale de alarmă cum că majorarea accizelor la băuturi spirtoase va creşte piaţa neagră a alcoolului. Bugetul va pierde din aplicarea celor două măsuri peste 100 de milioane de euro, declară corul îngrijoraților.

În paralel, au strâns rândurile și criticii măsurii inițiale, care spun că reducerea TVA la pâine nu va determina economii consistente la coșnița românului. În viziunea cam neprincipială a acestora, dacă nu tai prețul unui produs la jumătate, n-ai făcut nimic. Din fericire, nu acești ”specialiști” conduc țara, iar guvernul este nevoit nu numai să țină cont de imaginea de ansamblu, dar și să facă ce poate, cum poate și ori de câte ori se ivește ocazia. E greu de imaginat cum ar arăta un act de guvernare dacă cei în drept ar renunța la orice măsuri în favoarea populației pe motiv că nu sunt suficient de spectaculoase.

Dar să revenim la interesele din industria spirtoaselor. În interesul producătorilor s-a exprimat Romulus Dascălu, preşedintele Federaţiei Patronale a Industriei Alcoolului GARANT, care, după ce a trecut în revistă situația actuală în care evaziunea ar reprezenta 60-70% din totalul pieţei alcoolului, provocând guvernului pierderi de circa 750 de milioane de euro pe an, a estimat o creștere a evaziunii până la pragul de 90%, în paralel cu o creștere a prețurilor de 25-40%. Pierderile ANAF din neîncasarea accizelor şi a TVA-ului se vor majora cu peste 200 de milioane de euro, a estimat Dascălu.

O asemenea evaluare nu ține cont nici de intențiile guvernului de a crește activitatea de control și combatere a evaziunii atât în industria de panificație, cât și în cea a alcoolului și, cum vom vedea, nici de interesele reale ale populației. Este cel puțin discutabil să critici în avans măsurile de control pe care guvernul abia de acum încolo urmează să le ia. În plus, rămâne de văzut și care va fi răspunsul populației și a producătorilor din aceste domenii la apelul premierului care le-a cerut să contribuie activ la combaterea evaziunii. Spune-i în clar românului că vei putea să-i reduci în medie cu 10 lei pe lună prețul fiecărui aliment, dacă este dispus să ceară mereu bon fiscal. Cred că răspunsul acestuia este foarte previzibil...

Mafaldele procentelor amenințătoare pot să facă orice fel de socoteli estimative, căci nu vor reuși să schimbe la final două sau trei elemente esențiale în ecuație... Oricum ai argumenta, nu poți ignora conjunctura actuală. Populația se confruntă cu consecințele crizei economice și pentru majoritatea românilor orice economie la bugetul lunar este benefică. Este imorală argumentarea specialiștilor care spun că nu merită redus TVA la pâine pentru că oricum vor fi scumpiri la energie. Păi poate tocmai de aceea guvernul este îndreptățit să ieftinească atât cât poate și pe unde poate. Dar se pare că specialiştii s-au obișnuit cu stilul de guvernare al lui Emil Boc, când aceste rectificări erau mereu negative și într-un singur sens: tăieri pe seama populației.

În plus, oricum argumentezi, nu poți schimba faptul că, pe de o parte, pâinea este un aliment de bază, în timp ce alcoolul sau produsele de lux, nu.

Politica guvernului este în continuare una a pașilor mărunți, dar siguri. O economie de 10 lei la bugetul lunar al celei mai sărace familii din România va căpăta relevanță, la finalul unui an când unui copil i se va putea cumpăra o pereche de pantofi pentru sezonul rece. Economisirea aceasta, care pare inevitabil meschină specialiștilor care o disprețuiesc din mersul limuzinelor, va deveni și mai relevantă când i se va adăuga, să sperăm, o scădere asemănătoare la carne și alte alimente asemănătoare. Este îndreptățit guvernul, în conjunctura actuală să ia astfel de măsuri? Cu siguranță, credem noi. Și să fim noi sănătoși când vor ieși românii în stradă să protesteze că nu au cu ce se chercheli...

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 aug, 2013
getuza
mafaldele
Cainii latra, caravana trece ! Un lucru e clar: alcoolul nu este sanatos pentru organism, consumati cu masura !
02 aug, 2013
matematician
10le/luna *12=120 lei/an
familie de patru persoane=4 per pantofi+4 per ghete+4per sandale=12per;
am inteles,parintii cumpara din veniturile actuale pantofii, sandalele
si 3 per de ghete...
Intrebare:la care dintre cei doi copii,ii cumperi ghete noi?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ