Înființarea Agenției pentru administrarea bunurilor sechestrate, în dezbatere publică?

| 26 ian, 23:49

Centrul de Resurse Juridice solicită ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, organizarea unei dezbateri publice pe marginea proiectului de act normativ de înființare a Agenției pentru administrarea bunurilor sechestrate, în condițiile în care a trecut peste o lună de când Guvernul a adoptat un memorandum privind înființarea acestei agenții.

"Având în vedere că a trecut mai bine de o lună de zile de când Guvernul României a adoptat un Memorandum privind înființarea, în subordinea Ministerului Justiției, a unei agenții dedicată gestionării bunurilor sechestrate în cadru procesual-penal, cu termen de realizare luna martie 2015, iar dezbaterea publică pe acest subiect nu a fost inițiată de instituția pe care o conduceți, Centrul de Resurse Juridice vă propune o serie de recomandări și teme de discuție cu privire misiunea noii agenții și la creșterea gradului de recuperare a creanțelor provenite din infracțiuni. Ne manifestăm disponibilitatea de a dezvolta aceste teme de discuție într-un cadru mai larg de dezbatere la care să participe toți factorii interesați", se arată în solicitarea CRJ trimisă către MJ.

CRJ arată că tema recuperării produselor infracțiunilor și a creanțelor din infracțiuni este una urgentă cu impact asupra Mecanismului de Cooperare și Verificare, iar progresul realizat în acest domeniu, de la momentul adoptării Strategiei Naționale Anticorupție 2012-2015 până în prezent, a fost insuficient și există riscul ca o parte importantă a strategiei anticorupție să depășească stadiul asumat de implementare.

Centrul recomandă publicarea Memorandum-ului adoptat în ședința de Guvern din data de 10 decembrie 2014, privind înființarea unei agenții dedicată gestionării bunurilor sechestrate în cadru procesual-penal.

Într-un răspuns adresat CRJ, Guvernul a menționat că Memorandum-ul este un act intern al Guvenului pe care îl poate pune la dispoziție doar instituția inițiatoare, respectiv Ministerul Justiției.

O altă recomandare este separarea bunurilor confiscate din infracțiuni (confiscare specială și confiscare extinsă) de bunurile intrate în proprietatea privată a statului (ex. confiscarea contravențională sau succesiunile vacante) și crearea unui cadru separat de gestionare și valorificare a acestor bunuri ca parte a misiunii instituționale a noii agenții pentru administrarea bunurilor sechestrate, urmând modelul francez (AGRASC).

De asemenea, se dorește reutilizarea (transferul cu titlu gratuit) bunurilor confiscate din infracțiuni (bunuri mobile și imobile), fie ca primă variantă de valorificare, fie atunci când bunurile nu pot fi valorificate în 180 de zile sau valoarea de vânzare a acestora coboară sub 75% din valoarea evaluată, adaptând modelul de succes din Italia.

"Amintim că, în actualul cadru normativ, sediul Intact, de exemplu, recent confiscat prin hotărâre judecătorească definitivă nu poate fi reutilizat ca sediu al unor instituții și autorități publice, nu poate fi închiriat, ci trebuie obligatoriu vândut la licitație publică (art. 22 , alin.1 din HG 731/2007), valoarea de cumpărare a acestuia putând ajunge, în lipsa unei competiții între posibili cumpărători, chiar și la 25% din valoarea evaluată, sau chiriașilor la valoarea evaluată. Există astfel riscul ca bunurile confiscate din infracțiuni să se reîntoarcă în patrimoniul infractorilor, chiar și la 25% din valoare, ceea ce reduce din efectul disuasiv al pedepsei și transmite că impunitatea poate căpăta forme diverse", mai spune CRJ.

În privința sumelor confiscate din infracțiuni (confiscare specială și confiscare extinsă), CRJ spune că reutilizarea acestora se poate realiza prin intermediul unui fond special după modelul din Scoția sau Franța (din care să se asigure, de exemplu, confinanțarea/finanțarea proiectelor de prevenire a criminalității ale instituțiilor publice și organizațiilor neguvernamentale).

În acest sens, noul cadru normativ care va institui agenția trebuie să asigure punerea în aplicare principiilor Legii nr. 381/2004 privind unele măsuri financiare în domeniul prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri, asemenea prevederi privind finanțarea prevenirii traficului și consumului de droguri fiind deja implementate cu succes în Spania.

Alte recomandări: gestionarea de către viitoarea agenție a datelor privind despăgubirile acordate victimelor infracțiunilor; specificarea clară a destinației sumelor recuperate din despăgubiri; implicarea societății civile în monitorizarea și în structurile de cooperare ale viitoarei agenții, auditarea anuală independentă a agenției, precum și numirea conducerii agenției printr-o procedură deschisă și competitivă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

0 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ