Informaţia ascunsă într-o pictură celebră. Un detaliu pe care nimeni nu-l remarcase până acum

| 26 mar, 2014

William Turner a fost unul din cei apreciaţi pictori britanici, celebru pentru peisajele lui care demonstrau o tehnică impecabilă. Recent, oamenii de ştiinţă au găsit un alt motiv pentru care analizează cu interes şi satisfacţie tablourile lui.

Mai mulţi fizicieni au analizat sute de tablouri din perioada 1500-2000, timp în care au avut loc peste 50 de erupţii vulcanice de proporţii. Ei spun că efectele pe care aceste erupţii le-au avut asupra mediului se pot vedea în tablourile unor pictori celebri.

De exemplu, în acest tablou de William Turner, se pot distinge pe cer gaze şi cenuşă vulcanică, spun ei.

Şi în alte picturi este evidentă culoarea diferită a cerului la apusul soarelui, care pare să fie mai portocaliu sau mai roşu decât ar fi normal. Nu este un artificiu artistic, ci o descriere realistă a unui fenomen care a avut loc în acel moment.

Cerul pare mai roşu din cauza cenuşii vulcanice, care ajunge în atmosferă şi se deplasează pe distanţe mari, producând apusuri de soare mai roşiatice decât în mod normal.

Aşa s-a întâmplat şi în 1815, după erupţia vulcanului Tambora din Indonezia, când efectele s-au resimţit timp mai mulţi ani în întreaga lume.

William Turner este unul din pictori care reproduceau cu mare plăcere apusuri de soare. În 1829, el a realizat tabloul „Lacul”, pictat lângă Chichester, în care experţii au putut observa efectele poluării atmosferice produse de această uriaşă erupţie.

Cercetarea a fost realizată de fizicieni de la Academia din Atena, conduşi de Christos Zeferos.

Ei au analizat raportul dintre culorile verde şi roşu de la nivelul orizontului în sute de picturi care prezentau peisaje. Acestea sunt indicii pentru cantitatea de aerosoli din atmosferă existentă în ziua respectivă. Când aerul era mai poluat de cenuşă vulcanică, cerul părea mai roşu.

Pentru a-şi verifica teoria, cercetătorii au rugat un artist să picteze un apus de soare înainte şi după trecerea unui nor de praf saharian deasupra insulei Hydra, în iunie 2010. Pictorul nu ştia nimic despre existenţa acestui fenomen.

Ei au observat aceeaşi diferenţă în intensitatea culorilor. Apoi, au comparat cele două desene cu fotografii digitale realizate atunci în acel loc, iar culorile erau similare.

Rezultatele au fost publicate în revista Atmospheric Chemistry and Physics.

Sursa: Daily Mail

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ