INFRACTOR căutat pentru 19 jafuri şi 18 furturi în formă agravată, prins de poliţiştii români
Poliţiştii din Suceava au depistat un bărbat, urmărit internaţional în baza unui mandat european de arestare emis de autorităţile judiciare portugheze, pentru săvârşirea a 19 jafuri şi 18 furturi în formă agravată, prejudiciul total fiind de peste 1.500.000 de euro, potrivit Agerpres.
"Bărbatul, de 30 de ani, din comuna Volovăţ, judeţul Suceava, a fost depistat de poliţişti în localitatea de domiciliu şi a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, urmând a fi predat autorităţilor portugheze", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
Pentru depistarea celui în cauză, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare, obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - IGPR.
De asemenea, pe data de 31 mai, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava au depistat, într-un restaurant din municipiul Suceava, un bărbat din Botoşani, urmărit internaţional.
"Faţă de cel în cauză, autorităţile judiciare germane au emis un mandat european de arestare, săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane, privare de libertate, viol şi vătămare corporală periculoasă", se arată în comunicat.
Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a emis ordonanţă de reţinere pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi demarate procedurile de predare către autorităţile din Germania.