ING: Preţurile la legume ar putea scădea cu 10% în septembrie

| 11 sep, 2013

Analiştii ING Bank România se aşteaptă ca preţurile la legume şi fructe să continue să scadă în septembrie cu 10% şi, respectiv, cu 1,5%, ca urmare a recoltei bogate.

'Cum combinaţia dintre recolta bogată şi efectul de bază favorabil va continua să aibă un impact asupra inflaţiei în lunile următoare, după estimările noastre, datele din septembrie vor arăta ambele elemente în teritoriul deflaţiei - preţurile la legume ar putea fi în scădere cu aproape 10%, iar cele la fructe cu aproximativ 1,5%', se menţionează într-un raport al băncii, remis miercuri AGERPRES.

Potrivit economiştilor ING Bank, dezinflaţia din august a fost determinată încă o dată de preţurile la produsele alimentare, în cazul acestora creşterea anuală a încetinit la 2,4% de la 3,9% anterior, ajutată de preţurile la legume (în cazul cărora creşterea a devenit negativă, minus 1,4% faţă de plus 9,9% raportat în luna precedentă) şi într-o măsură mai mică de preţul fructelor (unde creşterea a încetinit la 3,6% de la 5,9% anterior). 

Aceştia susţin că perspectivele pe termen scurt sunt destul de dependente de dinamica preţurilor la pâine în septembrie, luna când Taxa pe Valoarea Adăugată la pâine şi la produsele de panificaţie a fost redusă de la 24% la 9%, mai ales că pâinea are o pondere de 6,7% în coşul de consum.

De asemenea, economiştii ING Bank estimează o inflaţie de 2,7% la sfârşitul anului şi se aşteaptă la o creştere a preţurilor de consum, în medie, cu aproximativ 2%, în prima jumătate a anului viitor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ