INS: Alimentele care s-au ieftinit cel mai mult în 2014
Cartofii au înregistrat cea mai spectaculoasă ieftinire atât în luna septembrie, faţă de august, cu aproape 25%, cât şi de la începutul anului şi până în prezent, perioadă în care preţul cartofilor a scăzut cu peste 37%, reiese din datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică.
Potrivit INS, luna trecută şi zahărul s-a ieftinit, cu 1,95% faţă de luna precedentă, iar faţă de începutul anului preţurile s-au redus cu 5,45%.
În schimb, în septembrie faţă de august, au crescut preţurile citricelor, cu peste 10%, şi ale ouălor, cu 3,13%, se mai arată în comunicatul INS. Pe de altă parte, de la începutul anului până în prezent, ouăle s-au ieftinit cu 13,04%, iar citricele cu peste 21%
Creşteri importante de preţ, de la începutul anului până în prezent, s-au înregistrat şi la fasole, cu 9,5%, tutun şi ţigări, cu 7,08%, miere, cu 6,12% şi servicii poştale, cu 5,49%. În aceeaşi perioadă, uleiul comestibil s-a ieftinit cu 6,64%.
Preţurile de consum au crescut, în septembrie faţă de august, cu 0,12%, iar faţă de septembrie 2013 inflaţia a fost de 1,54%, potrivit datelor INS. În luna septembrie, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare şi nealimentare au crescut cu 0,17% şi, respectiv, 0,07%, în timp ce tarifele serviciilor au urcat cu 0,14%.
Raportat la septembrie 2013, în septembrie 2014, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,02%, cele ale mărfurilor nealimentare s-au majorat cu 2,41%, iar tarifele la servicii au urcat cu 2,44%.