INS: Anul școlar și universitar 2014 - 2015 a adunat 3,74 milioane de elevi și studenți

| 20 noi, 11:19

Aproximativ 3,74 milioane de copii, elevi, studenți și cursanți formau, în anul școlar/universitar 2014 - 2015, populația școlară din sistemul național de educație, cele mai importante valori ale distribuției fiind consemnate în învățământul primar și gimnazial (46,4%), arată datele Institutului Național de Statistică.

Potrivit sursei citate, în anul școlar/universitar 2014 — 2015, personalul didactic din sistemul educațional a ajuns la 244.600, iar raportul mediu dintre populația școlară și numărul cadrelor didactice a fost de 15 copii/elevi/studenți la un cadru didactic.

Ponderea personalului didactic de sex feminin este majoritară atât la nivelul întregului sistem educațional (76,3%), cât și pe niveluri de educație (99,6% — ante-preșcolar și preșcolar, 78,5% — primar și gimnazial, 70% — liceal, 64,9% — profesional, 77,8% — postliceal și de maiștri), cu excepția învățământului superior unde s-a înregistrat o pondere a cadrelor didactice de sex feminin de 49,4%.

Citește și:  Târg de joburi pentru studenţii şi absolvenţii de la Transporturi

Per total, populația școlară din sistemul național de educație a fost, în anul școlar/universitar 2014-2015, de 3.735.006 copii, elevi, studenți, cursanți, reprezentând 73,9% din populația de vârstă școlară, scrie Agerpres.

Totodată, numărul absolvenților din anul școlar universitar 2013 — 2014 a fost de 495.100 elevi, studenți, cursanți, în scădere cu 5,9%, comparativ cu anul școlar/universitar precedent.

Datele INS relevă, de asemenea, că în ierarhia celor mai importante valori ale distribuției populației școlare pe niveluri educaționale, învățământul primar și gimnazial era pe primul loc (46,4%), urmat de învățământul liceal (19,5%), învățământul ante-preșcolar și preșcolar (15,5%). Din totalul populației școlare cuprinsă în sistemul de educație, 50,3% au fost copii, elevi, studenți, cursanți de sex masculin, iar 70,1% au studiat în mediul urban. Comparativ cu anul școlar/universitar precedent, învățământul profesional a înregistrat cea mai semnificativă creștere (+24.300 elevi), ajungând la 50.800 elevi, dar fiind în continuare nivelul educațional cel mai puțin reprezentat în totalul populației școlare (1,4%).

Pe de altă parte, învățământul liceal și cel superior au cunoscut cele mai accentuate diminuări ale numărului de elevi/studenți înscriși în anul școlar/universitar 2014 — 2015 față de cel anterior (-49.500 elevi, respectiv—37.100 studenți, cursanți).

Unitățile de învățământ care au funcționat în anul școlar/universitar 2014-2015 au fost destinate, în principal, nivelurilor de educație primar și gimnazial (56,8%), liceal (22,1%), ante-preșcolar și preșcolar (17,3%).

Populația școlară a fost cuprinsă cu preponderență (95,5%) în unitățile școlare publice, iar 4,5% în unități școlare private, iar pe niveluri educaționale, cele mai mici ponderi ale elevilor/studenților înscriși în unitățile de învățământ publice s-au regăsit în învățământul superior (85,7%), respectiv postliceal (56,8%).

Gradul de cuprindere în învățământ al elevilor din grupa de vârstă 6-10 ani a înregistrat cel mai ridicat nivel (91,2%), comparativ cu cel al celorlalte grupe de vârstă.

Conform statisticii, în anul universitar 2014-2015, au fost înscriși în învățământul superior 541.700 studenți/cursanți, din care 53,7% femei. În același timp, cele mai atractive specializări (conform clasificării ISCED-F) din învățământul superior au fost: "Afaceri, administrație și drept' (25,3% din totalul studenților/cursanților), respectiv "Inginerie, prelucrare și construcții' (21,4% din totalul studenților/cursanților).

În profil teritorial, populația școlară din anul școlar/universitar 2014-2015 a înregistrat cele mai ridicate valori în regiunile Nord-Est (664.500 persoane), respectiv Nord-Vest (514.100 persoane). Distribuția populației școlare pe regiuni de dezvoltare și niveluri educaționale arată că ponderea cea mai ridicată pentru învățământul primar și gimnazial s-a înregistrat în regiunea Sud-Muntenia (53,4%), în timp ce învățământul superior a fost preponderent în București-Ilfov (35,2%).

La polul opus, cu cele mai scăzute ponderi, s-a situat învățământul postliceal și de maiștri din regiunea București-Ilfov (2,1%).

În privința bazei materiale din rețeaua de învățământ preuniversitar și superior, aceasta a fost formată din 120.300 săli de clasă, amfiteatre, săli de curs, cabinete școlare, săli de seminarii și de lucrări practice, 4.700 săli de gimnastică, 26.200 laboratoare, 5.000 ateliere școlare, 5.200 terenuri de sport și 40 bazine de înot. De altfel, rețeaua de învățământ public deține cea mai mare parte a bazei materiale a sistemului educațional: săli de clasă (96,8%), laboratoare școlare (95,0%), bazine de înot (72,5%), săli de gimnastică (96,2%), ateliere școlare (98,1%) și terenuri sportive (96,8%).

La nivel de absolvenți înregistrați în anul școlar/universitar 2013-2014, numărul celor aparținând nivelurilor educaționale gimnazial, liceal, profesional, postliceal și de maiștri, respectiv superior (licență) a fost de 495.100, preponderente fiind absolventele, în număr de 255.200, respectiv 51,5%.

La sfârșitul anului școlar 2013 — 2014, au absolvit învățământul gimnazial 184.000 elevi, cei mai mulți dintre aceștia înregistrându-se în regiunea Nord-Est (20,1%). Ponderea băieților (50,8%) o devansează ușor pe cea a fetelor, cu 1,6 puncte procentuale. În mediul urban, absolvenții de gimnaziu reprezintă 52,8% din totalul absolvenților de la nivel național, însă în profil teritorial, regiunea Nord-Est, precum și regiunea Sud-Muntenia au înregistrat ponderi mai mari ale absolvenților din mediul rural (60,3% și respectiv, 58,7%).

În învățământul liceal, la sfârșitul anului școlar 2013 — 2014 au absolvit 172.600 elevi, în scădere cu 13,7% comparativ cu anul școlar anterior. Majoritatea absolvenților de liceu au urmat cursurile învățământului de zi (86,7%).

La examenul de bacalaureat s-au prezentat 167.400 absolvenți, din care 136.900 proveniți din promoția 2014. Au fost declarate reușite 102.700 persoane (61,4%). Din totalul absolvenților proveniți din promoția 2014, 93.800 persoane (68,6%) au fost declarate reușite.

Nu în ultimul rând, învățământul profesional a fost absolvit de 11.900 elevi, învățământul postliceal și de maiștri de 31.500 elevi, învățământul universitar de licență de 95.000 studenți, în scădere față de anul 2011-2012 cu 41.600. Studentele au reprezentat 57,4% din numărul totalul al absolvenților.

În plus, absolvenții învățământului universitar de licență au provenit cu preponderență din facultățile cu profil universitar-pedagogic (28,3%), tehnic (23,7%) și economic (23,1%).

În anul universitar 2013 — 2014, în învățământul universitar de master, studii și cursuri postuniversitare și învățământul universitar de doctorat și programe postdoctorale numărul absolvenților a fost de 72.000, iar domeniile de studii cele mai căutate au fost științele inginerești (21,9%), științele economice (20,3%) și domeniul medicină, farmacie și stomatologie (17,1%).

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ