INS: Creşterea PIB în primul semestru a fost susţinută de aproape toate ramurile economiei
Creşterea PIB în primul semestru a fost susţinută de aproape toate ramurile economiei, comerţul, informaţiile şi comunicaţiile, respectiv industria având printre cele mai mari contribuţii, a anunţat vineri INS, care a menţinut estimarea privind un avans al economiei de 3,7% ca serie brută.
"Faţă de acelaşi trimestru din anul 2014, Produsul intern brut a înregistrat o creştere cu 3,3% pe seria brută şi cu 3,7% pe seria ajustată sezonier; În semestrul I 2015, Produsul intern brut a crescut, comparativ cu semestrul I 2014, cu 3,7%, pe seria brută şi cu 3,8% pe seria ajustată sezonier. Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul II 2015, nefiind, însă, înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 204 din 14 august 2015", arată INS, într-un comunicat.
Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul II 2015 a fost de 174,736 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 0,1% faţă de trimestrul I 2015 şi cu 3,7% faţă de trimestrul II 2014. Produsul intern brut estimat pentru semestrul I 2015 a fost de 351,281 miliarde lei preţuri curente, în creştere, în termeni reali, cu 3,8% faţă de semestrul I 2014.
Citeşte şi: INVESTIŢIILE în economia românească sunt în creştere: industria şi comerţul sunt cele mai atractive
Ca serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul II 2015 a fost de 164,811 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 3,3% faţă de trimestrul II 2014. Produsul Intern Brut estimat pentru semestrul I 2015 a fost de 304,987 miliarde lei preţuri curente, în creştere în termeni reali cu 3,7% faţă de semestrul I 2014.
La creşterea PIB au contribuit aproape toate ramurile economiei, contribuţii pozitive mai importante având comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor; transport şi depozitare; hoteluri şi restaurante (+1,0%), cu o pondere de 17,7% la formarea PIB şi al cărui volum de activitate s-a majorat cu 5,6%, precum şi informaţiile şi comunicaţiile (+0,9%), cu o pondere mai redusă la formarea PIB (7,2%) dar care au înregistrat o creştere semnificativă a volumului de activitate (13,8%); industria (+0,5%), cu o pondere de 22,0% la formarea PIB şi al cărei volum de activitate s-a majorat cu 2,2% şi impozitele nete pe produs (+0,5%), cu o pondere de 13,6% la formarea PIB şi al căror volum de activitate s-a majorat cu 4,2%.
Din punctul de vedere al utilizării PIB, creşterea s-a datorat, în principal cheltuielii pentru consum final al gospodăriilor populaţiei, al cărei volum s-a majorat cu 5,4% contribuind cu 3,5% la creşterea PIB; formării brute de capital fix, cu o contribuţie de +1,5%, consecinţă a creşterii cu 8,1% a volumulului său.
"O contribuţie negativă la creşterea PIB a avut-o exportul net (-1,5%), consecinţă a creşterii cu 6,3% a exporturilor de bunuri şi servicii corelată cu o creştere mai mare a volumului importurilor de bunuri şi servicii, cu 9,6%. Este de remarcat, insă, soldul uşor pozitiv al balanţei de plăţi", notează INS.
La jumătatea lunii august INS a anunţat că Produsul Intern Brut a crescut în primul semestru cu 3,7% pe serie brută şi cu 3,8% pe serie ajustată sezonier, după ce în trimestrul al doilea a urcat cu 3,2% pe serie brută şi cu 3,7% pe serie ajustată faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, însă comparativ cu primul trimestru a avansat cu 0,1%.
Seria ajustată sezonier a Produsului intern brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul II 2015, fiind revizuită faţă de varianta publicată în iulie, arăta atunci INS, într-un comunicat. Astfel, estimările pentru primul trimestru au fost revizuite de la 1,5% la 1,4% faţă de ultimul trimestru al anului trecut şi de la 4,1% la 3,8% comparativ cu perioada similară a anului trecut.