INS: PATRU din CINCI români au început să lucreze la o vârstă cuprinsă între 18 şi 24 de ani
Românii încep să muncească de la o vârstă cuprinsă între 18 şi 24 de ani, iar o persoană din zece după această vârstă, se arată într-o publicaţie a Institutului Naţional de Statistică.
"Din distribuţia persoanelor de 16 ani şi peste care au experienţă profesională rezultă că aproximativ 4 persoane din 5 au început să lucreze la o vârstă cuprinsă între 18-24 ani, o persoană din 8 a intrat pe piaţa forţei de muncă înainte de a împlini 18 ani, iar o persoană din 10 a început să lucreze după vârsta de 24 ani", informează INS.
Pentru femei, ponderea celor care au intrat mai târziu pe piaţa forţei de muncă este superioară ponderii bărbaţilor. Astfel 11,7% dintre femei au început să lucreze după vârsta de 24 ani, faţă de 8,7% în cazul bărbaţilor aflaţi în aceeaşi situaţie.
Potrivit INS, dacă în urban 80,2% dintre persoanele de 16 ani şi peste au început să lucreze la o vârstă cuprinsă între 18 şi 24 ani şi 7,5% din intervalul 15-17 ani, în mediul rural debutul activităţii are loc la vârste mai mici. 18,3% dintre persoanele de 16 ani şi peste au început să lucreze în intervalul 15-17 ani şi 74,5% în intervalul 18-24 ani.
Proporţia cea mai mare a persoanelor care au început să lucreze între 15-17 ani se înregistrează la agricultori (peste un sfert). Salariaţii sunt categoria de populaţie care înregistrează ponderea cea mai mare a persoanelor intrate mai târziu pe piaţa muncii (14,1% dintre ei au început să lucreze după vârsta de 24 ani).