INS: peste 5,4 milioane de pensionari în primul trimestru
Numărul mediu de pensionari a fost de 5,433 milioane persoane, în trimestrul I din 2013, în scădere cu 98.000 persoane faţă de acelaşi trimestru al anului precedent, respectiv cu 1,7%, şi cu 22.000 persoane faţă de trimestrul IV din 2012, potrivit datelor anunţate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Institutul Naţional de Statistică anunţă că pensia medie lunară a fost, în trimestrul I 2013, de 795 lei, mai mare cu 3,8% faţă de acelaşi trimestru al anului precedent şi cu 1,1% faţă de trimestrul IV 2012. Pensionarii de asigurări sociale deţin ponderea majoritară (99,9%) în numărul total de pensionari. Pensionarii de asigurări sociale de stat reprezintă 86,3% în totalul celor de asigurări sociale.
Pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 800 lei în trimestrul I 2013, iar la nivel teritorial s-au înregistrat diferenţe semnificative, ecartul dintre valoarea minimă şi cea maximă depăşind 350 de lei (641 lei în judeţul Giurgiu faţă de 1010 lei în Municipiul Bucureşti).
Pe categorii de pensii, numărul pensionarilor pentru limită de vârstă a fost preponderent (72,4%) în cadrul pensionarilor de asigurări sociale. Pensionarii cuprinşi în categoriile de pensii - anticipată şi anticipată parţial - au reprezentat 2,2%. Indicele pensiei medii reale pentru trimestrul I 2013, faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale şi indicele preţurilor de consum a fost de 98,6%.
Numărul total al beneficiarilor prevederilor OUG nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minim garantate (actual - indemnizaţie socială), în trimestrul I 2013, a fost de peste 560 mii persoane, din care: 396.600 persoane din sistemul asigurărilor sociale de stat, reprezentând 8,5% din totalul pensionarilor din această categorie; 163.900 persoane din rândul pensionarilor proveniţi din fostul sistem pentru agricultori, reprezentând 28,1% din totalul acestora.
Potrivit ZF, în februarie numărul angajaţilor era de 4,3 milioane de angajaţi, citând date INS. Diferenţa între numărul de pensionari şi cel al angajaţilor este de 1,1 milioane.