INS: Rata şomajului a atins 6,6% în mai 2016, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de aprilie
Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,6% în mai 2016, în creştere cu 0,2 puncte procentuale faţă de luna precedentă (6,4%), a anunţat, vineri, Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit sursei citate, numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani), estimat pentru luna mai din anul curent, este de 581.000 persoane, în creştere faţă de aprilie (573.000 persoane), dar în scădere faţă de aceeaşi lună a anului anterior (622.000 persoane).
Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 5,5% pentru luna mai 2016 (6,3% în cazul bărbaţilor şi 4,5% în cel al femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 78,3% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna mai 2016.
Pe sexe, rata şomajului pentru bărbaţi a depăşit-o cu 1,7 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 7,3% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,6% în cazul celor de sex feminin).