Instagram, acuzată că strânge în mod ilegal date biometrice din partea utilizatorilor

Facebook este implicată într-un nou proces, după ce platforma Instagram a fost acuzată că strânge în mod ilegal datele biometrice ale celor peste 100 de milioane de utilizatori prin intermediul funcţiei de etichetare a fotografiilor.
Noul dosar deschis la Curtea de Stat din Redwood City, California, acuză Facebook de colectarea, stocarea şi profitarea de pe urma datelor biometrice a peste 100 de milioane de utilizatori ai platformei Instagram, fără ştirea şi consimţământul acestora.
"După ce Facebook colectează datele biometrice ale utilizatorilor Instagram, se foloseşte de ele pentru a susţine abilităţile de recunoaştere facială în cadrul produselor sale, inclusiv în cadrul aplicaţiei Facebook şi distribuie informaţiile cu diferite entităţi. Facebook face aceste lucruri fără a cere consimţământ utilizatorilor solicitate de legea din Illinois. Abia de la începutul anului, Facebook a început să informeze utilizatorii Instagram privind colectarea de date biometrice", se mentionează în plângerea depusă.
Practica încalcă legea privind confidențialitatea a statului Illinois care interzice colectarea neautorizată de date biometrice, potrivit procesului. Conform legii, o companie poate fi obligată să plătească 1.000 sau 5.000 de dolari per încălcare dacă se constată că a acționat cu imprudență sau intenționat, ceea ce poate ridica prejudiciul pe care trebuie să îl plătească Facebook până la suma de 500 miliarde de dolari.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
