Instanţa supremă decide pe 17 ianuarie dacă restituie dosarul lui Mitrea la DNA
Avocaţii lui Miron Mitrea şi ai inculpaţilor din dosarul privind lucrările de la casa mamei fostului ministru au cerut vineri, la ICCJ, retrimiterea cauzei la DNA, pe motiv că anchetatorii nu ar fi respectat dispoziţiile impuse de instanţă la restituirea anterioară în vederea refacerii acestui caz.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a luat în discuţie, vineri, dosarul în care Miron Mitrea este acuzat, alături de Irina Paula Jianu, de fapte de corupţie în legătură cu renovarea casei mamei fostului ministru al Transporturilor.
Avocaţii lui Miron Mitrea şi ai celorlalţi inculpaţi din dosar au invocat mai multe excepţii, arătând că DNA nu ar fi respectat integral dispoziţiile judecătorilor ICCJ din decizia anterioară prin care s-a dispus retrimiterea cauzei la procurori pentru refacerea urmăririi penale, astfel că ar fi necesară o nouă restituire, pentru completarea directivelor anterioare ale instanţei, transmite Mediafax.
În argumentarea acestei cereri, avocaţii au arătat, între altele, că procurorii DNA nu ar fi cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru extinderea cercetării penale cu privire la o nouă faptă în cazul lui Mitrea.
Procurorul prezent la şedinţa de judecată a cerut judecătorilor să respingă aceste excepţii, să constate că instanţa a fost legal sesizată de către DNA şi să dispună continuarea judecării procesului.
Instanţa supremă a stabilit să se pronunţe în cazul acestor cereri în 17 ianuarie.
În 25 octombrie, procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada 2000-2004, în prezent deputat PSD, pentru luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, ultimele două infracţiuni în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită.
În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi Irina Paula Jianu, fost inspector de stat şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC), ulterior inspector general de stat în construcţii la ISC, pentru dare de mită în formă continuată, folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţilor comerciale într-un scop contrar intereselor acestora, fals intelectual la legea contabilităţii, fals în înscrisuri sub semnătură privată, ultimele trei infracţiuni sub forma participaţiei improprii, în formă continuată.
De asemenea, Nicolae Popescu, arhitect şef al Primăriei Voluntari la data faptelor, este judecat în acest dosar pentru fals material în înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului, ambele în legătură directă cu infracţiunea de luare de mită.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada 2001- 2002, Miron Mitrea, ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei la acea dată, a pretins şi primit de la Irina Paula Jianu foloase necuvenite în valoare de 520.000 de lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare care au fost executate de societăţile Conimpuls SA Bacău, Vertcon SA Bacău, Durimpuls SRL Bacău şi Regal Glass SRL Bacău la un imobil din Voluntari, judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Mitrea.
"Foloasele necuvenite au fost pretinse şi primite în schimbul numirii şi menţinerii Irinei Paula Jianu în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al ISC. La momentul numirii în funcţia publică Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepreşedinte, respectiv acţionar la societăţile comerciale menţionate", au scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.
Cei trei au mai fost trimişi în judecată o dată, în aceeaşi cauză, în 5 martie 2009, însă ICCJ a dispus ca dosarul să ajungă din nou la DNA, pentru refacerea actului de sesizare a instanţei.
Camera Deputaţilor a respins, în 13 august 2008, solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea.
Social-democratul Miron Mitrea şi-a anunţat, la începutul lunii septembrie 2008, în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din acest for, motivând că recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune că se ascunde în spatele imunităţii.