Instanţa supremă dispune începerea judecării pe fond în dosarul lui Liviu Dragnea
Magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus începerea judecării pe fond în dosarul în care preşedintele PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu în legătură cu angajarea a două membre de partid la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Teleorman.
Instanţa supremă a respins excepţiile şi cererile formulate de Liviu Dragnea şi alţi patru inculpaţi, stabilind că probele şi actele de urmărire penală efectuate de procurorii DNA au fost administrate legal, astfel încât se poate începe judecarea pe fond a dosarului.
Liviu Dragnea poate contesta decizia judecătorilor.
Liderul PSD a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman, a infracţiunilor de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual.
Conform DNA, Dragnea a intervenit pentru menţinerea în funcţie şi plata drepturilor salariale pentru două angajate de la DGASPC Teleorman, deşi ştia că acestea lucrau de fapt în cadrul organizaţiei PSD Teleorman.
În acelaşi dosar, au fost trimise în judecată şi alte persoane, printre care şi fosta soţie a lui Dragnea, Bombonica Prodana, la data comiterii faptei coordonator al Complexului de servicii destinate copilului şi familiei şi şef serviciu Secretariat din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.