UPDATE: Procesul lui Adrian Năstase, Dosarul Zambaccian, s-a amânat

| 13 mai, 2013

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat luni, pentru 3 iunie, judecarea recursului declarat în dosarul Zambaccian, în care fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat în martie 2012 la trei ani de închisoare cu suspendare.

Amânarea a fost cerută de avocata Irinei Jianu, care a susţinut că a nu a avut timp să studieze dosarul şi a luat legătura foarte târziu cu aceasta, aflată în penitenciar, anunță Agerpres.

Adrian Năstase a fost însoțit de soția sa, Dana, și de fiul său mai mare, Andrei. „Este purtătorul de cuvânt şi trebuie să fie prezent”, a motivat Năstase prezenţa fiului său în sală.

Întrebat de unde a avut banii pentru a plăti prejudiciul în dosarul Trofeul calităţii (750.000 de euro), Adrian Năstase a răspuns: „Când va fi momentul, voi clarifica această chestiune”.

UPDATE: Adrian Năstase a venit, luni, la instanţa supremă, unde Completul de cinci judecători va lua în discuţie recursurile din dosarul "Zambaccian", el declarând că este convins că achitarea dispusă de instanţa defond va fi reconfirmată.

Adrian Năstase şi soţia acestuia au ajuns în jurul orei 8.45 la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Fostul premier a reafirmat că este nevinovat şi că în dosarul "Zambaccian" au fost unite nenumărate alte dosare, de aceea au fost chestiuni de clarificat.

"Ele au fost clarificate pe fond şi sunt convins că aşa vor rămâne ", a spus Adrian Năstase.

Acesta a reafirmat că este nevinovat şi că este convins că achitarea dispusă de instanţa de fond va fi reconfirmată.

UPDATE: Este al doilea termen al procesului, după ce instanţa supremă a amânat dosarul pe 8 aprilie, deoarece Adrian şi Dana Năstase nu îşi angajaseră un avocat.

În martie 2012, un complet de trei judecători de la curtea supremă l-a condamnat pe Adrian Năstase la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj şi l-a achitat pentru infracţiunea de luare de mită.

Magistraţii au mai decis atunci achitarea soţiei lui Adrian Năstase, Dana Năstase, pentru infracţiunile de complicitate la luare de mită şi pentru spălare de bani şi condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare pentru participaţie improprie la folosirea la autoritatea vamală de documente false.

ÎCCJ a mai hotărât în cazul fostului şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, Irina Jianu, achitarea pentru luare de mită, pentru spălare de bani, pentru participaţie improprie la fals intelectual la legea contabilităţii şi a stabilit încetarea procesului penal pentru participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, însă a decis condamnarea la trei ani de închisoare pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală.

De asemenea, completul de trei judecători a ridicat sechestrul instituit pe imobilul din str. Zambaccian aparţinând soţilor Năstase şi a obligat-o pe Irina Jianu la plata unor sume de bani reprezentând prejudiciul constatat în dosar. În plus, instanţa i-a obligat pe Adrian Năstase, Dana Năstase şi Irina Paula Jianu la plata sumei de 60.000 de lei către stat, reprezentând cheltuieli de judecată.

Fostul premier Adrian Năstase a fost trimis în judecată, pe 5 mai 2010, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul în care este acuzat de luare de mită privind bunurile din China, aşa-numitul dosar 'Zambaccian I'. Irina Jianu este învinuită de complicitate la dare de mită.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ