Însuși Băse Vodă mână-n luptă boierimea populară

Micuții cercetași populari nu par să aibă nimic împotrivă poate și pentru că, în sinea lor, se cred un soi de gardă elvețiană chemată să-l apere pe ”papa” Băsescu de reformații useliști, chiar dacă trebuie să se facă pentru asta scut în jurul conducătorului iubit. Deh, partid mic, abnegație mare. Așa că, de comun acord, și-au ridicat tabăra chiar peste drum de palatul președintelui. Avantajele reciproce sunt evidente. Popularii își trăiesc visul și dorm noaptea cu briceagul deschis și lanterna aprinsă, să știe useliștii cei haini că ei veghează și sunt gata de sacrificiul suprem, la cel mai slab clinchet suspect al cuburilor de gheață din paharul președintelui. Am văzut chiar vreo două purtătoare de taior pe la populari cărora le sticlesc ochișorii cu patriotism extrem și par dispuse să se sacrifice trup și suflet, chiar și de mai multe ori pe zi dacă trebuie.

Președintele, pe de altă parte, doarme liniștit știind că mesajele sale ajung de îndată și neatinse la fidelii de peste drum. La o adică, poate repezi oricând un consilier cu precizări suplimentare. Este și o mutare precaută, ferească sfântul să ia foc, se vede imediat ce iese primul firicel de fum. Cu atâția oameni de paie la un loc, nu se știe niciodată. În caz de necesitate, dacă se încinge prea tare și-l apucă pe vreun popular gânditul de capul lui, nici nu trebuie să se aplece prea tare ca să-i tragă deșteptului o scatoalcă, marinărește, peste ceafă. Gândită ergonomic, mișcarea nici nu presupune escortă SPP, Traian Băsescu trebuie doar să-și pună galoșii prezidențiali, să-și tragă pălăria adânc pe ochi să nu-l recunoască exaltatele lui Lăzăroiu, de pe Facebook și până să apuce soldatul să închidă poarta la loc, s-a și întors. Mai aproape de atât nu se putea nici dacă se așezau nepoțeii populari pe genunchii președintelui. Să mai zică Ponta ceva de cheltuielile de deplasare ale președintelui...

Dar ce-l încântă peste măsură pe jupânul de la palat este că tărășenia se potrivește de minune cu ce i-a spus lui un consilier doxat. Cică orice domnitor adevărat își ține vitejii aproape, la cel mult o aruncătură de lance de cetate. Când o veni vremea, să-i poată conduce el însuși la europarlamentare, cu înțelepciune, să nu pățească amețiții cine știe ce rușine, să ajungă ca la Posada, striviți pe sub mese pe la Bamboo...