Întâlnire de gradul zero în Coreea de Nord. Victorie mare pentru Kim Jong-un

| 21 iun, 13:33

Preşedintele Xi Jinping începe joi prima sa vizită de stat în Republica Populară Nord-Coreeană, în fruntea unei delegaţii de înalţi oficiali chinezi, din care face parte inclusiv şeful Comisiei naţionale de dezvoltare şi reformă (planificatorul economic de stat) He Lifeng, informează agenţiile de presă internaţionale, citate de Agerpres.

Vizita de două zile a lui Xi Jinping este prima întreprinsă de un lider chinez în ultimii 14 ani în această ţară izolată pe plan internaţional, şi ar putea aduce noi măsuri de susţinere pentru economia nord-coreeană care suferă de pe urma sancţiunilor economice, comentează Reuters.

Din martie 2018, când a întreprins prima sa vizită la Beijing, liderul nord-coreean s-a întâlnit până acum cu preşedintele Xi Jinping de 4 ori.

"O prietenie de neînlocuit, chiar în schimbul unor milioane"... În ajunul sosirii sale la Phenian, Xi Jinping a scris un text publicat în principalul cotidian nord-coreean, în care celebrează alianţa dintre cele două ţări. În articolul publicat de cotidianul Rodong Sinmun, Xi Jinping anunţă că Beijingul "este pregătit să schiţează un proiect de amploare pentru a se ajunge la o stabilitate definitivă în regiune, printr-un efort comun alături de camarazii noştri nord-coreeni", potrivit AFP.

China este vecinul şi principalul aliat şi partener comercial al Coreei de Nord, iar vizita se desfăşoară pe fondul tensiunilor reînnoite din peninsula coreeană, în care Statele Unite încearcă să convingă Phenianul să renunţe la armele nucleare.

Deplasarea preşedintelui Chinei în ţara vecină are loc la patru luni după summitul din Vietnam dintre liderul nord-coreean Kim Jong Un şi preşedintele american Donald Trump, care nu a reuşit să rezolve chestiunea arsenalului nuclear al Phenianului. Ea precede summitul G20 din Japonia din 28 iunie, unde şeful statului chinez urmează să se întâlnească cu omologul său american, aminteşte dpa.

În opinia profesorului de relaţii internaţionale Cheng Xiaohe de la Universitatea Renmin din China, Xi ar putea încerca să impulsioneze discuţiile legate de programul nuclear nord-coreean."Faptul că Xi se întâlneşte cu Kim chiar înaintea întrevederii cu Trump ... este pentru că încearcă promovarea unor schimbări în situaţia curentă", a declarat Cheng.

Pentru Coreea de Nord, întâlnirea Kim-Xi va servi să arate Statelor Unite că se bucură de susţinerea Chinei şi să comunice Washingtonului că trebuie să înceteze politica sa de presiune maximă, este de părere Lim Eul-chul, profesor la Universitatea Kyungnam din Coreea de Sud.

În opinia lui Yongwook Ryu, specialist în relaţii internaţionale la Universitatea naţională din Singapore, preşedintele Xi Jinping ar face "o gravă eroare" dacă ar încerca să utilizeze dosarul nord-coreean în negocierile sale comerciale cu SUA. În aceste condiţii, "dacă Xi poate face presiuni asupra Phenianului pentru a-l încuraja pe calea denuclearizării, aceasta ar reprezenta poate un imbold pentru preşedintele american Donald Trump şi ar putea obţine în schimb concesii" din partea americană.

Întrebat în legătură cu acest tip de întrepătrundere a problematicilor, purtătorul de cuvânt al ministerului de externe de la Beijing a declarat că "cei care au astfel de idei gândesc prea mult".

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ