ÎNTÂLNIRE între ministrul francez de Externe şi Laura Codruţa Kovesi, la Bucureşti. SURSE: Întrevederea, la Ambasada Franţei
Ministrul Francez de Externe, Jean-Yves Le Drian, are o întrevedere cu Laura Codruţa Kovesi în timpul vizitei de două zile la Bucureşti, se arată pe site-ul oficial al ministerului francez de Externe.
Potrivit anunţului oficial, ministrul de Externe al Franţei se întâlneşte cu procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi în cadrul vizitei pe care o are la Bucureşti în zilele de 11 şi 12 aprilie 2018.
Site-ul Ministerului Externe al Franţei nu specifică însă dacă discuţiile au avut loc miercuri sau urmează să se desfăşoare în cursul zilei de joi.
Potrivit unor surse, întâlnirea ar fi avut loc miercuri seara, la sediul Ambasadei Franţei la Bucureşti, înainte de dineul în cinstea oficialului francez.
Deocamdată, Ambasada Franţei la Bucureşti nu a răspuns solicitării MEDIAFAX legate de furnizarea detaliilor privind întâlnirea.
Ambasada Franţei este una din cele şapte reprezentanţe la Bucureşti care a transmis, în decembrie 2017, un mesaj către factorii implicaţi în proiectul de reformă a justiţiei, cerându-le să evite orice acţiune care ar putea duce la slăbirea independenţei sistemului judiciar şi să ceară avizul Comisiei de la Veneţia.