Întârzieri la plata alocaţiilor şi indemnizaţiilor pentru mame. Ce spune Rovana Plumb despre această situaţie

| 18 noi, 15:47

Plata alocaţiei de stat pentru copii şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului aferente lunii octombrie, care de obicei se făcea în data de 15 sau 16 ale lunii, au fost întârziate pentru câteva zile, pe fondul schimbării Guvernului. Agenţia Naţională pentru Plăţi şi Inspecţie Socială a spus că banii aferenţi acestor beneficii vor intra în conturile beneficiarilor astăzi, 18 noiembrie.

Banii aferenţi alocaţiei de stat pentru copii şi indemnizaţiei pentru creşterea copilului vor intra în conturile benficiarilor astăzi, după ora 12:00, au declarat pentru Economica.net oficialii Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (ANPIS), instituţia din subordinea Ministerului Muncii care gestionează aceste plăţi.

Părinţii primesc de obicei alocaţia pentru copii şi a indemnizaţiei pentru creşterea copilului pe 15 sau 16 ale lunii pentru luna precedentă. Oficialii ANPIS au spus că virarea acestor beneficii în zilele antemenţionate este o regulă autoimpusă de instituţie, pe care uneori nu o pot respecta, din motive neimputabile ei. Oficialii ANPIS au adăugat că perioada legală de virare a acestor drepturi este cuprinsă între 8 şi 27 ale lunii, pentru luna precedentă, şi că unul dintre motivele acestei întârzieri este schimbarea Guvernului, potrivit Economica.net.

Pe de altă parte, fostul ministru al Muncii Rovana Plumb a dat asigurari că banii pentru alocaţii şi indemnizaţii au fost viraţi la timp.

"Toţi banii din trezoreria de la Ministerul Muncii au ajuns la trezoreria Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, şi de acolo mai departe, s-au transferat către bănci. Mai mult nu cunosc în acest moment, am asigurat plata de la minister către ANPI. Nu s-a pus problema ca în această perioadă de interimat să nu urmărim şi să nu acordam drepturile tuturor. Vreau să vă spun că procedura de predare-primire s-a făcut până la ora 14, toţi banii de la Agenţie s-au transferat către bănci în conturile părinţilor. Nu ştiu să vă dau mai multe detalii", a explicat Rovana Plumb la România TV.

 

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ