INTERCEPTĂRI. Metoda prin care un vice CJ a vrut să ARANJEZE accidentul pe care l-a provocat beat la volan
Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș Severin, Ionesie Ghiorghioni, a provocat un accident de circulație cu mașina instituției, fiind băut, și a reușit să acopere acest lucru, aruncând vina pe unul dintre oamenii săi de încredere, reiese din rechizitoriul DNA în care a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de influenţarea declaraţiilor, trei acte materiale, fals intelectual şi uz de fals, relatează RomâniaTv.net.
Ancheta a confirmat informaţiile apărute în presă încă de la momentul producerii accidentului că vicepreședintele CJ Caraș Severin, Ionesie Ghiorghioni, a fost cel care a condus, în seara zilei de 18 noiembrie 2014, la ora 21,15, pe DN 68, Duster-ul cu numărul de înmatriculare CS 02 JUD, aparţinând Consiliului Judeţean Caraş Severin, scrie pressalert.ro.
Vicepreşedintele nu s-a asigurat când a virat la stânga şi a intrat într-un Opel Corsa care circula regulamentar.
În urma impactului, Duster-ul a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat în şant, iar Ghiorghioni a fost rănit, fiind transportat de urgenţă la Timişoara, accidentat fiind şi pasagerul din dreapta sa.
Imediat după accident, Ghiorghioni l-a chemat la faţa locului şi i-a cerut să declare că el a condus maşina unui apropiat al său, Savoni Daniel, care era paznic la Asociaţia Clubului de Vânătoare Iezerul Bucovii condusă de vicepreşedinte. Acesta a acceptat, motivând în faţa procurorilor că îi era frică că va fi dat afara de la serviciu, iar Ghiorghioni este cel care l-a ajutat financiar anterior.
De asemenea, omul de încredere al lui Frunzăverde le-a cerut pasagerului din Duster şi şoferului din cealaltă maşină să declare la fel, şoferului promiţându-i că-i va repara maşina sau îi va da alta. Când poliţiştii au sosit la faţa locului toţi au declarat aşa cum le-a cerut Ghiorghioni.
Ghinionul vicepreşedintelui a fost că telefonul său era deja interceptat de DNA în ancheta legată de presiunile făcute asupra primarilor ca să adune voturi pentru Klaus Iohannis în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale şi aşa anchetatorii au avut toate discuţiile în care acesta aranja accidentul produs de el.
Ghiorghioni i-a spus lui Daniel Savoni ce să declare poliţiştilor şi a stabilit toate detaliile.
Ionesie Ghiorghioni : Ei că.. da..vezi că.. o condus Dani, da?
Interlocutor : Ei, aşa a rămas deci?
Ionesie Ghiorghioni : Da,da.
Interlocutor : Da
Ionesie Ghiorghioni : Că noi am stat în spate amândoi, da?
Interlocutor : Da.
Ionesie Ghiorghioni :Bine
A doua zi, vicepreşedintele CJ Caraş Severin a vrut să se asigure că declaraţiile date îl vor scoate din dosar.
Ionesie Ghiorghioni : Nu, nu, nu. Acu..să vedem. Auzi? Tu te duci la..la..declaraţie, da?
Uţu : Păi, păi cred că vin ei şi-mi iau, da.
Ionesie Ghiorghioni : Na, păi le spui domne, eu l-am rugat să mă ducă până acasă, ei m-o luat până...da (neinteligibil)
Uţu : Păi da..da o nu-l băgăm pe Dani?
Ionesie Ghiorghioni : Ba da, o dat declaraţie, el o fost
Uţu :El..el o mânat maşina, nu?
Ionesie Ghiorghioni : Sigur
Uţu : Na aşa.
Ionesie Ghiorghioni : Deci, spui că l-am rugat eu să meargă cu mine să te ducă pe tine şi după aia să mă ducă pe mine acasă la Bucova.
Uţu : Bun, bun. Da,bun.
Ionesie Ghiorghioni : Deci că tu m-ai rugat..erai acolo şi..
Uţu : Bun.
Ionesie Ghiorghioni : Nu-i prima dată când te duc şi
Uţu : Doamne Dumnezeule, Doamne Dumnezeule, ce..na..
Ionesie Ghiorghioni : Şi eu..am luat pe ăsta, pe Dani.. că n-am condus eu, l-am luat pe el şi să te ducă pe tine şi după aia să mă ducă pe mine acas la Bucova
Uţu : Aia deci..ştie ce-o zis el.
Ionesie Ghiorghioni : Altceva..
Uţu : Eu..el o mânat..
Ionesie Ghiorghioni : şi după aia nu ştii ce s-a întâmplat acolo, ai simţit o bubuitură şi gata.
Uţu : Absolut tot, da, da.
Ulterior, Ionesie Ghiorghioni a depus la firma de asigurări pentru repararea maşinii o împuternicire semnată de el din care reieşea că în data producerii accidentului l-a împuternicit pe Daniel Savoni să conducă respectiva maşina, lucru imposibil în condiţiile în care acesta nu a fost niciodată angajat al CJ Caraş Severin.
Audiat de DNA, şoferul Opelului a povestit că bărbatul care a luat asupra sa vina producerii accidentului, Daniel Savoni, a sosit la faţa locului la aproximativ zece minute şi că i-a spus că Ghiorghioni "este un om influent, că totul se rezolvă, să nu îmi fac griji de nimic".
La rândul său, Daniel Savoni a declarat că în seara producerii accidentului, Ghiorghioni a băut cu Romulus Vasiloni în barul Mimi Pension şi când a plecat spre casă l-a chemat să conducă Dusterul doar câteva sute de metri pentru ca vicepreşedintele să nu fie văzut că urcă beat la volan.
La scurt timp, Savoni a fost dat jos, iar Ghiorghioni a plecat cu maşina, iar la scurt timp a provocat accidentul. Vicepreşedintele CJ Caraş Severin a refuzat să dea declaraţii în faţa procurorilor legat de acest accident.