Internetul, în forma actuală, ar putea dipărea în 2014
Internetul, așa cum îl știm astăzi, ar putea să dispară în 2014, iar în locul său ar putea veni zeci de rețele naționale individuale, cu acces limitat la resursele externe, a estimat marți expertul Aleksandr Gostev, de la Kaspersky Lab, după cum informează agenția de presă RIA Novosti, citată de AGERPRES.
Potrivit Kaspersky Lab, rețele închise existau cu predilecție în China. Astăzi însă o serie de țări, printre care și Rusia, au adoptat deja sau au în vedere legi care interzic utilizarea serviciilor străine în unele cazuri.
Având în vedere creșterea continuă și sofisticarea amenințărilor, astfel de aspirații se vor amplifica și restricțiile legale vor duce în mod inevitabil la o serie de interdicții de ordin tehnic.
Expertul de la "Kaspersky Lab" consideră, de asemenea, că anul viitor moneda virtuală Bitcoin va suscita un interes sporit nu numai în rândul utilizatorilor de internet, ci și printre infractorii cibernetici. În noiembrie a.c., cursul monedei virtuale Bitcoin a ajuns pentru prima oară la nivelul de 1000 de dolari. Gostev estimează că prețul monedei virtuale ar putea ajunge anul viitor chiar la 2.000-3.000 de dolari, dar, în opinia sa, există posibilitatea ca situația instabilă din jurul acestei monede să ducă la colapsul Bitcoin.
În 2014, conform prognozelor "Kaspersky Lab", se vor extinde acțiunile 'mercenarilor cibernetici' — grupuri mici de hackeri specializate în atacuri-fulger la comandă. Potrivit experților, la serviciile acestora vor apela în special companiile din diferite ramuri în scopul de 'spionaj cibernetic economic' pentru obținerea unui avantaj competițional pe piață.
"Kaspersky Lab" se așteaptă, totodată, la o creștere a atacurilor împotriva dezvoltatorilor de produse software, în special împotriva creatorilor de aplicații mobile. În plus, afirmă experții, atacatorii vor continua să exploateze vulnerabilitățile platformelor mobile, cum ar fi Android. Dacă în prezent crearea unei vulnerabilități pentru platforma iOS costă pe piața neagră în jur de 200.000 de dolari, pentru Android suma este numai de 10.000 de dolari.