Interviu EMOŢIONANT cu Mihăiţă Neşu: Un prieten adevărat poate să îţi dea mai multe sfaturi decât un psiholog

„Totul se întâmplă cu un motiv, asta am învăţat. Când a venit psihologul la mine, după accident, l-am dat afară după o săptămână. Mi se părea că el avea nevoie de psiholog, nu eu. Eu cred şi în altceva. În prietenie. Un prieten adevărat, care ţine la tine necondiţionat, are mai multe sfaturi să-ţi dea decât un psiholog. Şi oamenii trebuie să se ajute. Uite, în Olanda, statul te ajută. La noi, aici, poate biserica te ajută.” „Că ai adus vorba. Se tot zice că ai luat drumul mănăstirii...” „Am auzit şi eu. Aici, la români, dacă te duci duminica la biserică, gata, ai luat drumu’ mănăstirii, ai fugit de lume... Nu e aşa. Şi-n Olanda mergeam, era în Utrecht o biserică ortodoxă, veneau preoţii din Belgia.” Mihai vorbeşte cu tandreţe aproape de pe salteaua lui de terapie şi încercări. Doar îl aud, nu mă mai uit la el. Vreau să văd pe unde se strecoară, încă, soarele, peste zulufii lui blonzi. Sunt atent însă. „Un părinte, un preot are mai multe sfaturi să-mi dea decât orice doctor. Merg la slujbe, de sărbători, asta da!”

Steaua, forever and ever

Domnul Răchiţeanu spune acum ceva despre o călătorie a lui, pe jos, la Muntele Athos. O mie de kilometri. Şi că Mihai...

... Mihai cred că a îngheţat în iarbă, pe salteaua aia. „Ce zici de Steaua?” „Îmi place Gâlcă, e mai plăcut jocul Stelei acum, dar şi mai riscant. Ştii cum e, ieşi tu la joc, dar ies şi ceilalţi, ai tu ocazii, dar au şi ei... Golul trei cu Aalborg a fost însă o bijuterie. Bijuterie!” „Ţi-e dor... adică nu, de fapt voiam să te întreb dacă ţi-e bine la Oradea.” „Îmi place lumea. Şi la fotbal îmi plăcea, dar aici vine la baschet, aşa am auzit, încă n-am fost la sală, dar cică e atmosferă faină. Şi primarul e cu baschetul aici!”

... Trebuie să plecăm. Rămâne aşa, cu Fundaţia, să ne auzim. „Caut un manager bun, un soi de titirez care să se descurce. Şi UEFA mi-a scris că mă ajută, dar e nevoie de organizare, de proiecte, de activităţi. Altfel, ce să-ţi mai spun? Mă bucur că am bătut Grecia la Atena. Dacă nici acum nu ne calificăm...” „Ne calificăm. Doar n-o să te uiţi tot la Olanda...” „Mă uit şi la ei. Uite, mă mir, am jucat contra lui De Vrij, era fundaş dreapta, mereu mă loveam de el. Vai, dar îl făceam fără pro-ble-me! Şi pe Daley Blind la fel, era la Groningen, departe de ce e acum. E la Man United, nu?” „Da...”

Salutări de peste munţi, pentru Oli şi Rădoi

Trebuie, chiar trebuie să plecăm. La vecini e linişte. Marian Olaianos repetă invitaţia la Replay. Mihai zice că vine. „Deci ce să-i spun preşedintelui Iorgulescu?” „Lui Gino? Că-l salut. Şi...” Tace. Tăcem toţi. Marian îşi aduce aminte că l-a comentat la Timişoara, într-un Poli – Steaua. „Ţi-ai spart capul, asta aşa, ca să ai un reper.” „Ce reper? Mariane, păi eu mi-am spart capul de 50 de ori... În Olanda, la primul meci chiar, cu Groningen, mi-a dat unu’ cu genunchiul în frunte...”

E obosit un pic. Ne ridicăm. Paharul cu fructe stoarse e în iarbă, lângă piciorul scaunului. E aproape seară. Mihai însă mai ţine să ne spună ceva. „Să aveţi drum bun! Şi să ţineţi minte ce v-am spus. În viaţă doar câteva lucruri sunt importante. Să crezi. Să iubeşti. Să te dăruieşti.” „Mulţumesc din suflet, Mihai! Nu am cum să uit, crede-mă! Să cred, să iubesc. Să mă dăruiesc. Am înţeles.” „Şi încă un lucru. Să accepţi!”

... Suntem la poartă. De fapt, Mihai nu are poartă, e un gard viu care se deschide şi acum, iată, se închide la sfârşitul poveştii. Vorbesc prostii. De fapt, la începutul a tot binele care va veni. „Şi salutări lui Oli şi lui Mirel, ştiu că domnul preşedinte vorbeşte cu ei! Aţi plecat? Salutări lui Oli...” Ieşiserăm deja în stradă. Mă întorc. Se întoarce şi Marian. „Nu, n-am plecat, Mihai. Te-am auzit. E OK, transmitem!” De fapt, abia ce-am venit, Mihai. E o promisiune.

Citeşte mai mult aici.