Intră în vigoare de mâine. Toţi şoferii vor fi afectaţi

| 30 iun, 2014

De la 1 iulie 2014, punctul de amenda va creste de la 85 la 90 de lei, cand va intra in vigoare hotararea de marire a salariului minim pe economie de la 850 de lei la 900 de lei pe luna, in functie de care sunt calculate si amenzile.

Amenzile de circulatie vor fi majorate de la 1 iulie, un punct de amenda fiind de 90 de lei. Cuantumul amenzilor va fi stabilit de la minimum 180 la maximum 1.800 de lei, in functie de cat de serioasa este fapta.

Vor fi, potrivit Codului Rutier, in total cinci clase de contraventii, fiecare amendata gradual, in functie de gravitate si de pericolul social pe care acestea il prezinta, astfel:

 

Clasa I: de la 180 la 270 de lei

1. Conducerea unui autovehicul in mod nejustificat cu o viteza cu cel putin 10 km/h sub limita minima obligatorie stabilita pe tronsonul de drum respectiv;

2. Nerespectarea obligatiei de semnalizare a manevrei de schimbare a directiei de mers;

3. Nerespectarea de catre pietoni a normelor privind circulatia pe drumurile publice;

4. Neindeplinirea obligatiei proprietarului sau a utilizatorului de autovehicul de a solicita documentul de constatare a avariilor produse acestuia in alte imprejurari decat in urma unui accident de circulatie;

5. Nerespectarea normelor privind circulatia pe drumurile publice de catre conducatorii coloanelor militare, ai grupurilor organizate autorizate si cortegiilor;

6. Nerespectarea semnificatiei semnalului luminos intermediar de forma uneia sau a unor sageti de culoare galbena ori alba cu varful orientat in jos spre dreapta, care anunta schimbarea semnalului de culoare verde in cazul benzilor cu circulatie reversibila;

7. Conducerea unui vehicul avariat peste termenul de 30 de zile de la data eliberarii documentului de constatare a avariei;

8. Nerespectarea obligatiei pasagerilor aflati intr-un autovehicul de a purta, in timpul deplasarii pe drumurile publice, centura sau dispozitivele de siguranta omologate;

9. Nerespectarea obligatiei de catre persoana transportata pe motocicleta sau pe moped de a purta, in timpul deplasarii pe drumurile publice, casca de protectie omologata;

10. Nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a lasa liber traseul tramvaiului la apropierea acestuia, cand drumul are o singura banda;

11. Nerespectarea regulilor de circulatie de catre conducatorii de animale;

12. Nerespectarea obligatiei de a aplica semnul distinctiv pe autovehicule conduse de persoane care au mai putin de un an vechime de la dobandirea permisului de conducere;

13. Lasarea libera in timpul conducerii a volanului, ghidonului sau a manetei de comanda a vehiculului;

14. Nerespectarea de catre pasageri sau calatori a obligatiilor ce le revin atunci cand se afla in vehicule;

15. Nerespectarea semnificatiei culorii galbene a semaforului;

16. Conducerea unui vehicul ale carui placute cu numarul de inmatriculare sau inregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheata sau zapada de natura a impiedica identificarea numarului de inmatriculare sau de inregistrare;

17. Conducerea unui vehicul pe ale carui placute cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare sunt aplicate folii sau alte dispozitive care nu permit citirea numarului de inmatriculare ori placutele nu corespund standardelor in vigoare;

18. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul cu defectiuni tehnice, altele decat cele prevazute la art.102 alin.(3) lit.b) ori care are lipsa unul sau mai multe elemente de caroserie sau aceasta este deteriorata vizibil.

(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin.(1) se aplica si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savarseste o fapta pentru care se aplica 2 puncte de penalizare, conform art.108 alin.(1) lit.a).

 

Clasa a II-a: de la 360 la 450 de lei

1. Nerespectarea semnalelor politistilor de frontiera in punctele de trecere a frontierei de stat a Romaniei, ale indrumatorilor de circulatie ai Ministerului Apararii Nationale, ale organelor fiscale din cadrul Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, ale agentilor de cale ferata, ale persoanelor desemnate pentru dirijarea circulatiei, pe sectoarele de drum pe care se executa lucrari de reabilitare a acestora, precum si cele ale patrulelor scolare de circulatie si ale nevazatorilor;

2. Nerespectarea regulilor de utilizare a mijloacelor de avertizare sonora de catre conducatorii de vehicule, cu exceptia celor care conduc autovehicule prevazute la art.32 alin.(2) lit.a) si b);

3. Nerespectarea semnificatiei indicatoarelor si marcajelor de obligare;

4. Neindeplinirea obligatiei de a solicita autoritatii competente, in termenul prevazut de lege, eliberarea unui nou permis de conducere sau certificat de inmatriculare ori de inregistrare, in cazul in care acestea au fost declarate furate, pierdute, deteriorate sau nu mai corespund din punctul de vedere al formei si continutului celor in vigoare;

5. Lipsa dotarilor specifice la autovehiculele destinate invatarii conducerii auto, prevazute in reglementarile in vigoare;

6. Conducerea unui autovehicul care are montate anvelope cu alte dimensiuni sau caracteristici decat cele prevazute in certificatul de inmatriculare sau inregistrare ori sunt uzate peste limita admisa;

7. Conducerea unui autovehicul care, in mers sau stationare, polueaza fonic sau emana noxe peste limita legal admisa;

8. Nerespectarea traseelor stabilite de politia rutiera pentru pregatirea practica sau sustinerea examenului pentru obtinerea permisului de conducere;

9. Nerespectarea obligatiei de a circula pe un singur sir, indiferent de directia de deplasare, intr-o intersectie in care circula si tramvaie si de a lasa liber traseul tramvaiului atunci cand spatiul dintre sina din dreapta si trotuar nu permite circulatia pe doua siruri;

10. Efectuarea de catre conducatorul unui vehicul a unor activitati de natura a-i distrage atentia de la conducere ori folosirea instalatiilor de sonorizare la un nivel de zgomot care afecteaza deplasarea in siguranta a lui si a celorlalti participanti la trafic;

11. Nerespectarea obligatiei ce revine conducatorului de motocicleta sau moped de a avea in functiune, in timpul zilei, luminile de intalnire in circulatia pe drumurile publice;

12. Neutilizarea echipamentului de protectie-avertizare fluorescent-reflectorizant de catre persoana care executa lucrari in zona drumului public sau de catre agentul de cale ferata care asigura trecerea la nivel;

13. Conducerea unui autovehicul care nu este dotat cu trusa medicala, triunghiuri reflectorizante si stingator pentru incendii, omologate.

(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin.(1) se aplica si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savarseste o fapta pentru care se aplica 3 puncte de penalizare, conform art.108 alin.(1) lit.b).

(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a II-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:

a) Depasirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea rosie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferata;

b) Neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati in traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului;

c) Neacordarea prioritatii de trecere vehiculelor care au acest drept;

d) Nerespectarea semnificatiei culorii rosii a semaforului;

e) Nerespectarea regulilor privind depasirea;

f) Nerespectarea semnalelor, indicatiilor si dispozitiilor politistului rutier aflat in exercitarea atributiilor de serviciu;

g) Neprezentarea la unitatea de politie competenta pe raza careia s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat numai pagube materiale, cu exceptia cazurilor prevazute la art.79 alin.(2).

 

Clasa a III-a: de la 540 la 720 de lei

1. Conducerea unui autovehicul cu permis de conducere a carui valabilitate a expirat;

2. Abrogat

3. Conducerea unui autovehicul de catre o persoana cu domiciliul in Romania care nu a preschimbat permisul de conducere obtinut in alt stat, in termenul prevazut de lege;

4. Neindeplinirea obligatiilor de preschimbare a certificatului de inmatriculare sau de inregistrare a autovehiculului ori remorcii in cazurile prevazute de lege;

5. Nepastrarea distantei laterale suficiente fata de vehiculul care circula din sens opus;

6. Nerespectarea de catre conducatorul de vehicul a semnificatiei indicatoarelor si marcajelor de interzicere sau restrictie ori a celor temporare, cu exceptia celor care interzic accesul sau depasirea care se incadreaza in alta clasa de sanctiuni;

7. Nerespectarea obligatiei de a permite parasirea intersectiei conducatorului vehiculului ramas in interiorul acesteia;

8. Nerespectarea normelor privind circulatia bicicletelor;

9. Nereducerea vitezei in cazurile prevazute de regulament;

10. Montarea la autovehicul, remorca sau tramvai a luminilor de alta culoare sau intensitate, a altor lumini ori dispozitive de avertizare sonora sau accesorii ori modificari neomologate;

11. Circulatia cu un autovehicul, remorca sau tramvai cu defectiuni la sistemul de iluminare sau de avertizare sonora ori cand acestea lipsesc;

12. Nerespectarea regulilor in cazul imobilizarii involuntare in pasaje subterane si tuneluri;

13. Nerespectarea regulilor privind transportul persoanelor si al obiectelor in sau pe vehicule;

14. Pornirea de pe loc a autovehiculului sau tramvaiului cu usile deschise, circulatia cu usile deschise ori deschiderea acestora in timpul mersului; deschiderea usilor autovehiculului atunci cand acesta este oprit sau stationat, fara asigurarea ca nu se pune in pericol siguranta deplasarii celorlalti participanti la trafic;

15. Oprirea autovehiculelor destinate transportului public de persoane in alte locuri decat in statiile semnalizate ca atare;

16. Nerespectarea regulilor privind circulatia pe benzi;

17. Conducerea pe drumurile publice a vehiculelor cu doua roti, fara a se asigura contactul cu partea carosabila pe ambele roti:

18. Nerespectarea obligatiei conducatorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevazute la art.35 alin.(2).

(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin.(1) se aplica si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savarseste o fapta pentru care se aplica 4 puncte de penalizare, conform art.108 alin.(1) lit.c).

(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a III-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii contraventionale complementare a suspendarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 60 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:

a) Nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depasirea sau trecerea la culoarea rosie a semaforului, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

b) Nerespectarea interdictiei temporare de circulatie instituite pe un anumit segment de drum public;

c) Nerespectarea regulilor de circulatie la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea intr-o astfel de coloana;

d) Circulatia pe sens opus, cu exceptia cazurilor in care se efectueaza regulamentar manevra de depasire.

 

Clasa a IV-a: de la 810 la 1.800 de lei

1. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul care nu corespunde din punct de vedere tehnic sau al carui termen de valabilitate a inspectiei tehnice periodice a expirat;

2. Abrogat

3. Conducerea unui vehicul cu tractiune animala neinregistrat;

4. Neefectuarea radierii vehiculelor din evidenta, in cazurile si termenele prevazute de lege;

5. Conducerea unui autovehicul destinat transportului public de persoane sau de marfuri fara a detine atestatul profesional;

6. Neefectuarea verificarii medicale periodice;

7. Abrogat

8. Detinerea simultana a doua permise de conducere nationale, dintre care unul eliberat de o autoritate competenta straina;

9. Lipirea de afise, inscriptii sau inscrisuri pe indicatoarele sau dispozitivele ce servesc la semnalizarea rutiera, inclusiv pe suporturile acestora;

10. Detinerea, montarea sau folosirea in circulatia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonora sau luminoasa pe vehiculele care nu au acest drept;

11. Detinerea, montarea sau folosirea in circulatia pe drumurile publice a dispozitivelor care perturba functionarea normala a dispozitivelor de masurare a vitezei;

12. Folosirea nejustificata a mijloacelor speciale de avertizare luminoase sau sonore de catre conducatorii autovehiculelor care au regim de circulatie prioritara;

13. Abrogat

14. Necomunicarea de catre proprietarul sau utilizatorul unui vehicul, la solicitarea politiei rutiere, a identitatii persoanei careia i-a incredintat vehiculul spre a fi condus;

15. Neindeplinirea obligatiilor ce ii revin conducatorului de vehicule care efectueaza transport public de persoane sau de marfuri;

16. Nerespectarea obligatiilor ce revin conducatorilor de vehicule cu tractiune animala;

17. Nerespectarea dispozitiilor art.74 privind circulatia pe autostrazi;

18. Abrogat

19. Efectuarea transportului de marfuri sau persoane cu autovehicule si remorci care circula in baza autorizatiei pentru proba;

20. Conducerea unui autovehicul care circula in baza autorizatiei pentru probe in afara judetului sau a municipiului Bucuresti in raza caruia isi are sediul titularul autorizatiei;

21. Nerespectarea semnificatiei luminii rosii a dispozitivelor instalate pentru semnalizarea benzilor cu circulatie reversibila;

22. Savarsirea de catre conducatorii de vehicule sau pasagerii acestora de gesturi obscene, proferarea de injurii, adresarea de expresii jignitoare sau vulgare participantilor la trafic;

23. Aruncarea, lasarea ori abandonarea pe drumul public de obiecte, materiale, substante sau vehicule, dupa caz;

24. Nerespectarea regulilor privind remorcarea vehiculelor;

25. Neprezentarea, in mod nejustificat, in termenul stabilit la unitatea de politie rutiera la care a fost invitat pentru solutionarea oricarei probleme legate de calitatea de participant la trafic sau de proprietar ori utilizator de vehicul;

26. Patrunderea pe drumurile publice modernizate cu un vehicul care are pe roti sau pe caroserie noroi ce se depune pe partea carosabila ori din care cad sau se scurg produse, substante sau materiale ce pun in pericol siguranta circulatiei;

27. Transportul copiilor in varsta de pana la 12 ani sau al animalelor pe locurile din fata ale vehiculelor;

28. Conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zapada, gheata sau polei, fara ca acesta sa fie dotat cu anvelope de iarna, iar in cazul autovehiculului de transport marfa cu o masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone si al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducatorului auto, fara ca acestea sa fie echipate cu anvelope de iarna pe rotile axei/axelor de tractiune sau fara a avea montate pe aceste roti lanturi sau alte echipamente antiderapante certificate;

29. Neaplicarea, in partea din spate a unui autovehicul inmatriculat intr-un stat care nu este semnatar al Conventiei asupra circulatiei rutiere, a semnului distinctiv al statului care a efectuat inmatricularea;

30. Abrogat

31. Lovirea, deteriorarea sau ocolirea portilor de gabarit instalate inaintea trecerii la nivel cu calea ferata;

32. Lovirea si/sau deteriorarea pasajelor superioare de pe drumurile publice, prin nerespectarea gabaritului de libera trecere semnalizat corespunzator;

33. Montarea pe autovehicul a unui sistem antifurt sonor a carui durata a semnalului depaseste mai mult de un minut consecutiv, iar intensitatea semnalului depaseste pragul fonic prevazut de lege;

34. Neaplicarea, in partea din spate a vehiculului care efectueaza transport public de persoane sau de marfuri, a indicatorului cu limitele de viteza admise pentru categoria din care face parte vehiculul condus;

35. Aplicarea tratamentelor chimice sau a foliilor, pe parbriz, luneta sau pe geamurile laterale, cu exceptia celor omologate si/sau certificate de catre autoritatea competenta si care sunt marcate corespunzator;

36. Aplicarea de afise, reclame publicitare, inscrisuri sau accesorii pe parbriz, luneta sau geamurile laterale care restrang sau estompeaza vizibilitatea sub limita legal admisa ori impiedica sau diminueaza eficacitatea dispozitivelor de iluminare si semnalizare luminoasa ori citirea numarului de inmatriculare;

37. Incalcarea obligatiilor referitoare la circulatia pe drumurile publice a vehiculelor care transporta produse sau marfuri periculoase ori a vehiculelor cu masa si/sau gabaritul depasit.

38. Nerespectarea obligatiei de comunicare prevazute de art. 801 si art.81 alin.(3) sau comunicarea de date inexacte sau incomplete.

(2) Amenda contraventionala prevazuta la alin.(1) se aplica si conducatorului de autovehicul sau tramvai care savarseste o fapta pentru care se aplica 6 puncte de penalizare, conform art.108 alin.(1) lit.d).

(3) Constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda prevazuta in clasa a IV-a de sanctiuni si cu aplicarea sanctiunii complementare a suspendarii exercitarii dreptului de a conduce pentru o perioada de 90 de zile savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a urmatoarelor fapte:

a) Conducerea sub influenta bauturilor alcoolice, daca fapta nu constituie, potrivit legii, infractiune;

b) Conducerea vehiculului cu defectiuni grave la sistemul de franare sau la mecanismul de directie, constatate de politia rutiera impreuna cu specialistii Registrului Auto Roman;

c) Neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferata cand barierele sau semibarierele sunt coborate ori in curs de coborare sau cand semnalele cu lumini rosii si/sau sonore sunt in functiune;

d) Abrogat

e) Depasirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Art.103. - (1) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule se dispune:

a) Pentru o perioada de 30 de zile, daca titularul permisului de conducere a savarsit contraventii care cumuleaza 15 puncte de penalizare;

b) Pentru o perioada de 60 de zile, daca titularul permisului de conducere cumuleaza, din nou, cel putin 15 puncte de penalizare in urmatoarele 12 luni de la data expirarii ultimei suspendari a exercitarii dreptului de a conduce;

c) Pentru o perioada de 90 de zile cand fapta conducatorului de autovehicul sau tramvai a fost urmarita ca infractiune la regimul circulatiei pe drumurile publice, precum si in cazul accidentului de circulatie din care a rezultat decesul sau vatamarea corporala a unei persoane si instanta de judecata sau procurorul a dispus neinceperea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale, daca pentru regula de circulatie incalcata prezenta ordonanta de urgenta prevede suspendarea exercitarii dreptului de a conduce.

(1.1) In situatia prevazuta la alin.(1) lit.c), suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie se dispune de catre seful politiei rutiere pe raza careia a fost savarsita fapta.

(2) In cazul in care conducatorul de autovehicul sau tramvai savarseste, intr-un interval de 6 luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou, o noua fapta prevazuta la art.100 alin.(3), art.101 alin.(3) si art.102 alin.(3), perioada de suspendare se majoreaza cu inca 30 de zile.

(3) In cazurile prevazute la alin.(1) si (2) hotararea de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce se comunica titularului de catre serviciul politiei rutiere, care are in evidenta contravenientul, in termen de 10 zile de la data constatarii ultimei contraventii.

(4) Punctele de penalizare se anuleaza la implinirea termenului de 6 luni de la data constatarii contraventiei.

(5) Suspendarea exercitarii dreptului de a conduce anuleaza toate punctele de penalizare acumulate pana in acel moment.

(6) In cazurile prevazute la alin. (1), contravenientul este obligat sa se prezinte la unitatea de politie pe raza careia domiciliaza, are resedinta sau, dupa caz, rezidenta normala, in termen de 5 zile de la primirea instiintarii scrise, pentru a preda permisul de conducere.

(7) Neprezentarea contravenientului in termenul prevazut la alin.(6), in mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce, prevazuta la alin.(1) lit.a) si b).

(8) In situatia in care autoritatea emitenta a permisului de conducere a sesizat instanta de judecata potrivit art. 114 alin. (1) lit. e), autoritatea emitenta a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitarii dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce opereaza pana la ramanerea definitiva si irevocabila a hotararii judecatoresti. in acest caz, titularul este obligat sa se prezinte la unitatea de politie pe raza careia domiciliaza, are resedinta sau, dupa caz, rezidenta normala, in termen de 5 zile de la comunicarea ordinului, pentru a preda permisul de conducere.

Art.104. – La cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de catre seful politiei rutiere al judetului sau al municipiului Bucuresti pe raza careia a fost savarsita fapta ori de catre seful politiei rutiere din Inspectoratul General al Politiei Romane, dar nu mai putin de 30 de zile, in conditiile prevazute in regulament.

 

Clasa a V-a: de la 1.800 la 9.000 de lei (pentru persoane juridice)

1. Nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzatoare a drumului public sau a trecerilor la nivel cu calea ferata, conform standardelor in vigoare; neinlaturarea obstacolelor care impiedica vizibilitatea conducatorilor de vehicule la trecerile la nivel cu calea ferata;

2. Neindeplinirea obligatiilor de instalare a mijloacelor de semnalizare rutiera, precum si a dispozitivelor speciale de acest fel;

3. Nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzatoare, conform standardelor in vigoare, a obstacolelor sau lucrarilor aflate in zona drumului public;

4. Neasigurarea starii de viabilitate a partii carosabile potrivit standardelor in vigoare, precum si neluarea masurilor de inlaturare a obstacolelor aflate pe partea carosabila;

5. Amplasarea in zona drumului public de dispozitive care pot fi confundate cu indicatoarele ori instalatiile care servesc la semnalizarea rutiera ori realizarea de constructii sau instalatii ori crearea de alte obstacole de natura sa le limiteze vizibilitatea sau eficacitatea;

6. Instituirea de restrictii de circulatie pe drumurile publice fara autorizatia administratorului drumului si avizul politiei rutiere;

7. Nerespectarea termenelor si conditiilor stabilite de administratorul drumului public si politia rutiera privind amplasarea si executarea de lucrari in zona drumului public;

8. Nerespectarea obligatiilor de catre executant sau, dupa caz, beneficiar ca, dupa terminarea lucrarilor in partea carosabila, acostament sau trotuar, sa readuca drumul public cel putin la starea initiala;

9. Neindeplinirea obligatiilor ce ii revin, potrivit normelor legale, in legatura cu vehiculele si conducatorii acestora;

10. Necomunicarea, in termen, la cererea politiei rutiere, a identitatii persoanei careia i-a incredintat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice;

11. Lipsa dotarilor specifice obligatorii pentru admiterea si mentinerea in circulatie a vehiculelor;

12. Neasigurarea insotirii deplasarii vehiculelor care efectueaza transport de marfuri sau produse periculoase, precum si a celor cu mase sau gabarite depasite;

13. Nerespectarea obligatiei de a echipa personalul de executie a lucrarilor in zona drumului public cu echipamente de protectie-avertizare fluorescent-reflectorizant;

14. Amplasarea statiilor mijloacelor de transport public de persoane fara avizul politiei rutiere;

15. Nerespectarea obligatiilor de a efectua orele de educatie rutiera in unitatile de invatamant;

16. Practicarea actelor de comert pe trotuar, pe acostament sau pe partea carosabila, iar in afara localitatilor, in zona de siguranta a drumului public;

17. Refuzul nejustificat de a inmatricula sau de a inregistra un vehicul sau de a elibera placutele cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare ori de a mentiona in certificatul de inmatriculare datele de identificare a utilizatorului;

18. Neindeplinirea, de catre proprietarul sau detinatorul mandatat al vehiculului, a obligatiei de a solicita autoritatii competente inscrierea in certificatul de inmatriculare sau de inregistrare a datelor de identificare a utilizatorului;

19. Neindeplinirea obligatiilor ce revin organizatorilor intrecerilor autorizate de a lua toate masurile necesare pentru desfasurarea in siguranta a acestora, precum si pentru protectia celorlalti participanti la trafic;

20. Neindeplinirea obligatiei, de catre autoritatile publice locale, de a efectua amenajari rutiere destinate circulatiei pietonilor, biciclistilor, vehiculelor cu tractiune animala si calmarii traficului, precum si nesemnalizarea sau semnalizarea necorespunzatoare a acestora;

21. Incredintarea unui vehicul destinat transportului public de persoane sau de marfuri pentru a fi condus pe drumurile publice de catre un conducator de autovehicul sau tramvai care nu are atestat profesional;

22. Dispunerea efectuarii transportului de marfuri si produse periculoase sau a vehiculelor cu masa si/sau gabaritul depasit fara autorizatie speciala emisa in conditiile legii ori pe alte trasee decat cele stabilite de autoritatea competenta;

23. Neindeplinirea obligatiei de instiintare a politiei rutiere de pe a carei raza de competenta pleaca transportul de marfuri sau produse periculoase cu privire la traseul stabilit si localitatea de destinatie;

24. Neindeplinirea obligatiei de catre autoritatile administratiei publice locale de a amenaja drumuri laterale in conditiile art.71 alin.(2);

25. Nerespectarea obligatiei administratorului drumului public sau autoritatii publice locale de a executa sau, dupa caz, de a desfiinta amenajarile rutiere, in termenul stabilit impreuna cu politia rutiera;

26. Punerea in aplicare a planurilor de urbanism generale, zonale sau de detaliu, fara ca acestea sa fie avizate, in prealabil, de catre administratorul drumului public si politia rutiera;

27. Incalcarea dispozitiilor legale privind efectuarea de modificari si completari in certificatul de inmatriculare sau de inregistrare ori in cartea de identitate a vehiculului, precum si verificarea tehnica periodica a acestuia fara solicitarea prezentarii de catre proprietar a dovezii existentei asigurarii de raspundere civila pentru pagube produse tertilor prin accidente de autovehicule;

28. Neindeplinirea obligatiei de intretinere a drumului public, pe timp de iarna, potrivit reglementarilor in vigoare.

29. Nerespectarea obligatiei de comunicare prevazute de art. 801 si art.81 alin.(3) sau comunicarea de date inexacte sau incomplete.

Art.106. – (1) Pana la expirarea perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce, conducatorul de autovehicul si tramvai trebuie sa se prezinte la serviciul politiei rutiere care il are in evidenta, pentru verificarea cunoasterii regulilor de circulatie, dupa cum urmeaza:

a) Cand permisul de conducere i-a fost retinut pentru conducerea sub influenta bauturilor alcoolice sau pentru nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depasirea sau trecerea la culoarea rosie a semaforului, daca prin aceasta s-a produs un accident de circulatie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

b) Cand fapta a fost urmarita ca infractiune prevazuta de prezenta ordonanta de urgenta, iar instanta de judecata sau procurorul a dispus inlocuirea raspunderii penale cu una dintre sanctiunile cu caracter administrativ prevazute la art.91 din Codul penal;

c) Cand a solicitat reducerea perioadei de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce, conform art.104.

(2) Perioada de suspendare a exercitarii dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie se prelungeste cu 30 de zile, daca titularul permisului de conducere nu promoveaza testul de cunoastere a regulilor de circulatie, in situatiile prevazute la lin.(1) lit.a) si b), sau nu se prezinta la serviciul politiei rutiere pentru sustinerea verificarii cunoasterii regulilor de circulatie.

Art.107. - Sanctiunile prevazute la art.100 alin.(3), art.101 alin.(3), art.102 alin.(3), art.103 alin.(2) si art.106 se aplica si instructorului auto atestat, aflat in procesul de instruire practica a persoanelor pentru obtinerea permisului de conducere ori examinatorului aflat in timpul desfasurarii probei practice a examenului pentru obtinerea permisului de conducere.

Art.108. - (1) Savarsirea de catre conducatorul de autovehicul sau tramvai a uneia sau mai multor contraventii atrage, pe langa sanctiunea amenzii, si aplicarea unui numar de puncte de penalizare, dupa cum urmeaza:

a) 2 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte:

1. Folosirea incorecta a luminilor de drum la intalnirea cu un autovehicul care circula din sens opus;

2. Folosirea telefoanelor mobile in timpul conducerii, cu exceptia celor prevazute cu dispozitive de tip „maini libere”;

3. Nerespectarea obligatiei de a purta, in timpul circulatiei pe drumurile publice, centura de siguranta ori castile de protectie omologate, dupa caz;

4. Depasirea cu 10-20 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;

5. Circulatia pe un sector de drum pe care accesul este interzis;

6. Nerespectarea regulilor privind manevra de intoarcere, mersul inapoi, schimbarea benzii de circulatie sau a directiei de mers;

7. Nerespectarea obligatiei de a folosi luminile de intalnire si pe timpul zilei, pe autostrazi, drumuri expres si pe drumuri nationale europene (E);

8. Oprirea neregulamentara;

9. Folosirea incorecta a luminilor de drum fata de autovehiculul care circula in fata sa, in aceeasi directie de mers.

b) 3 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte:

1. Oprirea nejustificata sau circulatia pe banda de urgenta a autostrazilor sau oprirea pe partea carosabila a drumurilor expres sau a drumurilor nationale europene (E);

2. Depasirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;

3. Nerespectarea regulilor privind manevra de intoarcere, mersul inapoi, schimbarea benzii de circulatie sau a directiei de mers, daca prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

4. Nepastrarea unei distante corespunzatoare fata de vehiculul care il precede, daca prin aceasta s-a produs un accident din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;

5. Nerespectarea semnificatiei indicatorului „ocolire”, instalat pe refugiul statiilor de tramvai;

6. Patrunderea intr-o intersectie atunci cand circulatia in interiorul acesteia este blocata;

7. Stationarea neregulamentara;

8. Folosirea luminilor de ceata in alte conditii decat pe timp de ceata;

c) 4 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte:

1. Nerespectarea obligatiilor care ii revin in cazul vehiculelor ramase in pana sau avariate;

2. Refuzul inmanarii actului de identitate, permisului de conducere, certificatului de inmatriculare sau de inregistrare, al celorlalte documente prevazute de lege, la cererea politistului rutier, precum si refuzul de a permite verificarea vehiculului;

3. Depasirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;

4. Circulatia in timpul noptii sau ziua, pe timp de ceata, ninsoare abundenta sau ploaie torentiala, cu un autovehicul fara lumini sau fara semnalizare corespunzatoare;

5. Conducerea unui autovehicul sau tractarea unei remorci atunci cand dovada inlocuitoare a certificatului de inmatriculare sau de inregistrare este eliberata fara drept de circulatie sau durata acesteia a expirat;

d) 6 puncte de penalizare pentru savarsirea urmatoarelor fapte:

1. Refuzul de a permite imobilizarea vehiculului sau verificarea tehnica a acestuia;

2. Nerespectarea semnificatiei semnalelor regulamentare ale agentilor de cale ferata care dirijeaza circulatia la trecerile la nivel cu calea ferata;

3. Depasirea cu 41-50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic;

4. Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fara a avea montata una dintre placutele cu numarul de inmatriculare sau de inregistrare ori daca placutele cu numarul de inmatriculare ori de inregistrare nu sunt fixate in locurile special destinate;

5. Circulatia sau stationarea pe spatiul interzis care separa sensurile de circulatie pe autostrada;

6. Stationarea ori parcarea autovehiculelor pe autostrada in alte locuri decat cele special amenajate si semnalizate;

7. Executarea pe autostrada a manevrei de intoarcere sau de mers inapoi, circulatia sau traversarea de pe un sens de circulatie pe celalalt prin zonele interzise, respectiv zona mediana sau racordurile dintre cele doua parti carosabile;

8. Nerespectarea semnificatiei indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferata simpla, fara bariere, Trecere la nivel cu o cale ferata dubla, fara bariere sau Oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferata;

9. Schimbarea directiei de mers prin viraj spre stanga, daca prin aceasta se incalca marcajul longitudinal continuu care separa sensurile de circulatie;

10. Patrunderea intr-o intersectie dirijata prin semafoare, daca prin aceasta se produce blocarea circulatiei in interiorul intersectiei.

(2) Procedura de inregistrare a punctelor de penalizare se stabileste prin regulament.

Art.109. - (1) Constatarea contraventiilor si aplicarea sanctiunilor se fac direct de catre politistul rutier, iar in punctele de trecere a frontierei de stat a Romaniei de catre politistii de frontiera.

(2) Constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contraventiei.

(3) In cazurile prevazute la alin.(2), procesul-verbal se poate incheia si in lipsa contravenientului, dupa stabilirea identitatii conducatorului de vehicul, mentionandu-se aceasta in procesul-verbal, fara a fi necesara confirmarea faptelor de catre martori.

(4) Forma si continutul procesului-verbal de constatare a contraventiei se stabilesc prin regulament.

(5) Contravenientul, cu exceptia persoanei juridice, poate achita, in termen de cel mult 2 zile lucratoare de la data primirii procesului-verbal de constatare a contraventiei, jumatate din minimul amenzii prevazute de lege.

(6) Pentru amenzile contraventionale in cuantum de pana la 20 puncte-amenda, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumatate din minimul amenzii prevazute de lege.

(7) In cazul prevazut la alin.(6), agentul constatator elibereaza contravenientului chitanta reprezentand contravaloarea amenzii in care se mentioneaza data, numele si prenumele contravenientului, fapta savarsita, actul normativ care stabileste si sanctioneaza contraventia, numele, prenumele si semnatura agentului constatator, nemaifiind necesara incheierea procesului-verbal de constatare a contraventiei daca nu se dispune si o sanctiune contraventionala complementara.

(8) Amenzile privind circulatia pe drumurile publice se achita in conditiile legii si se fac venit integral la bugetele locale.

(9) Prevederile prezentei ordonante de urgenta referitoare la contraventii se completeaza cu cele ale Ordonantei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, daca prin prezenta ordonanta de urgenta nu se dispune altfel.

Este a doua majorare a amenzilor anul acesta. La 1 ianuarie, tot odata cu cresterea salariului minim, punctul de amenda a sarit de la 80 la 85 de lei, el ajungand in prezent la 90 de lei.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ