INUNDAŢII în Capitală şi temperaturi la limita îngheţului, la mijlocul lui iunie în ţară
Ploaia din ultimele ore a provocat inundaţii în Capitală. În mai multe zone ale Bucureştiului canalizarea nu a reuşit să facă faţă, iar porţiuni întregi din şosele au fost acoperite de ape. În alte zone ale ţării, prima zi a săptămânii a adus temperaturi foarte scăzute pentru această perioadă, pe alocuri la limita îngheţului şi lapoviţă.
Circulaţia pe şoseaua Bucureşti - Ploieşti, în zona Fântânii Mioriţa, se desfăşoară cu dificultate din cauza apei acumulate pe carosabil. ISU Bucureşti a trimis trei motopompe în zona fântânii Mioriţa din Capitală pentru a evacua apa acumulată în urma ploii.
Apa a creat probleme şi pe şantierul de la Piaţa Presei Libere. Şantierul a fost inundat, iar lucrătorii au fost obligaţi să oprească lucru pentru câteva ore.
Poliţiştii rutieri solicită şoferilor folosirea rutelor ocolitoare şi respectarea semnalelor agenţilor de circulaţie. Rutele ocolitoare sunt pentru intrare în Bucureşti: pe DN1, şos Aerogării-bd. Văcărescu- bd Ion Ionescu Siseşti, iar pentru ieşire bd Aviatorilor - str. Nicolae Caranfil-şos Aerogării.
În alte zone ale ţării, luni dimineaţă au fost fenomene de iarnă. Deşi suntem la mijlocul lui iunie, au fost temperaturi la limita îngheţului, iar în zona montană înaltă a fost lapoviţă.