Investiţie de aproape 70 milioane de euro în managementul integrat al deşeurilor la Iaşi

| 16 mai, 2013

Ministrul Mediului şi Schimbărilor Climatice, Rovana Plumb, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul Sistem de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) în judeţul Iaşi, valoarea totală a investiţiei fiind de aproape 70 milioane de euro, fără TVA.

Aproximativ 50 de milioane de euro reprezintă fonduri europene, iar 19,3 milioane de euro vor fi asiguraţi de Consiliul Judeţean Iaşi. Scopul proiectului îl reprezintă completarea infrastructurii şi a echipamentelor existente cu investiţii care să conducă la asigurarea unui sistem de management integrat al deşeurilor la nivel judeţului Iaşi. Valoarea proiectului se ridică la 69,3 milioane de euro, fără TVA.

Contractul de finanţare a fost semnat la sediul Consiliului Judeţean Iaşi de către ministrul Rovana Plumb şi de preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei. Potrivit lui Cristian Adomniţei, proiectul este unul extrem de important pentru judeţul Iaşi întrucât rezolvă problema serviciului de salubritate pe raza întregului judeţ.

El a afirmat că Iaşiul figurează printre judeţele care nu pierd bani europeni, amintind că acest proiect era pe punctul să fie compromis de fosta conducere a CJ Iaşi, în perioada 2008-2012.

La rândul său, ministrul Mediului, Rovana Plumb, a spus că investiţia, una majoră pentru Iaşi, înseamnă "aer curat şi o plus-valoare din punct de vedere economic, prin colectarea selectivă a deşeurilor".

În cadrul proiectului vor fi achiziţionate pubele şi containere pentru colectarea deşeurilor în judeţul Iaşi, precum şi vehicule de lung curier pentru transportarea deşeurilor. Durata implementării proiectului este de 34 de luni.

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ