Ioan Cindrea, revocat din calitatea de membru al Consiliului Economic şi Social

Preşedintele Consiliului Judeţean Sibiu, Ioan Cindrea, a fost revocat, astăzi, din calitatea de membru al plenului Consiliului Economic şi Social, acesta fiind reprezentant al societăţii civile în acest for din partea Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România, potrivit unei decizii a premierului Victor Ponta publicate în Monitorul Oficial.
Cincisprezece reprezentanţi ai societăţii civile, printre care şi Ioan Cindrea, au fost numiţi de premierul Victor Ponta pe 1 august membri ai Consiliului Economic şi Social.
Consiliul Economic şi Social este instituţie publică de interes naţional, tripartită, autonomă, constituită prin Legea 62/2011, cu modificările ulterioare, în scopul realizării dialogului social la nivel naţional dintre patronat, sindicate şi Guvern şi a climatului de stabilitate şi pace socială.
Ştirile orei
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
