Ioan Ghişe propune soluţii alternative la proiectul minier de la Roşia Montană

| 24 sep, 2013

Senatorul liberal Ioan Ghişe a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, că a depus la Senat două propuneri legislative privind crearea de locuri de muncă în zona Munţilor Apuseni, cu prioritate la Roşia Montană şi Roşia Poeni, informează Româniatv.net.

Liberalul Ioan Ghişe a depus la Parlament două iniţaitive legislative pe care le consideră "soluţii alternative faţă de proiectul iniţiat pentru Roşia Montană de către Guvern". "Scopul proiectelor noastre, venind pe formule alternative, este de a arăta că se poate ceva mai bun pentru locuitorii Munţilor Apuseni", a spus Ghişe în timpul conferinţei.

Astfel, propunerea de lege privind îmbunătăţirea structurii rezervelor internaţionale ale României prevede autorizarea Băncii Naţionale să folosească două miliarde euro din rezerva valutară a României pentru achiziţionarea de aur furnizat de Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului MINVEST, prin exploatarea zăcămintelor auro-argentifere de la Roşia Montană şi din alte zăcăminte din România, prin metode nepoluante pentru mediu, excluzând folosirea cianurilor în minerit.

"BNR va continua să achiziţioneze aur de la Minvest până la data la care ponderea aurului în totalul rezervelor internaţionale ale României va fi de 70%, contractul comercial fiind prelungit în mod corespunzător. Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest se reorganizează şi devine Regia Naţională pentru Exploatarea Resurselor Naturale, în compunerea căreia intră toate regiile autonome înfiinţate în baza Legii nr. 15/1990, precum şi toate companiile şi societăţile naţionale provenite din regii autonome ce au ca obiect de activitate exploatarea de resurse naturale", se arată în propunerea legislativă.

Autorul acestei iniţiative, Constantin Cojocaru, doctor în economie, a subliniat faptul că în redactarea propunerii legislative s-a ţinut cont şi de cifrele anunţate de premierul Victor Ponta cu privire la proiectul Roşia Montană.

"În elaborarea proiectelor de lege am plecat de la declaraţia prim-ministrului Victor Ponta, conform căreia exploatarea zăcămintelor auro-argentifere de la Roşia Montană necesită o investiţie de 1,9 miliarde de euro, pe care statul român nu îi are şi, având în vedere dorinţa Guvernului de a crea locuri de muncă, altă soluţie nu este decât să concesioneze exploatarea resurselor unei companii private, respectiv Roşia Montană Gold Corporation. Această afirmaţie nu corespunde adevărului. Adevărul este că statul român are în acest moment cele două miliarde de euro, numai că ele sunt prost folosite. BNR a realizat, în cele din urmă, o rezervă internaţională a României de 36 de miliarde de euro, cea mai mare din Europa. Este de 14 ori mai mare decât cea a Austriei, a Belgiei sau a Spaniei, de 12 ori mai mare decât a Germaniei", a spus Cojocaru, a cărui propunere a fost asumată de Ioan Ghişe.

Cea de-a doua propunere legislativă depusă la Senat de către liberalul Ioan Ghişe se referă la crearea Companiei Regionale a Munţilor Apuseni (CRMA), care să aibă drept scop dezvoltarea regională durabilă prin crearea de strategii, programe şi proiecte pentru salvarea şi crearea de locuri de muncă, reabilitarea ecologică, silvică, turistică, dezvoltarea infrastructurii civile, industriale, de comerţ şi de transport în zona Munţilor Apuseni, începând cu Roşia Montană.

Compania va realiza, potrivit propunerii legislative, consorţii sau parteneriate public private între autorităţi, instituţii publice şi private pentru cercetare, dezvoltare şi absorbţia de fonduri europene.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ