Ioan Oltean – prins cu raţa în gură

| 13 sep, 2013

Garda veche din PD este anchetată, pe rând de către DNA. Să se înţeleagă foarte bine, nu facem nici un fel de critică instituţiei, cel mai probabil, acum a venit rândul şi celor care spuneau, cu mândire şi destul de multă condescendenţă în 2008: „Votaţi-ne, avem mâinile curate” să dea socoteală pentru numeroasele găinării pe care în 4 ani de guvernare le-au făcut.

Cel mai cumplit lucru pe care îl poţi observa în politică este ipocrizia. Ne aducem aminte şi acum faptul că atunci când PDL a reuşit să câştige încrederea multor dintre români, în toamna anului 2008, a făcut acest lucru cu un discurs demn, anticorupţie pe care l-au împrumutat bineînţeles de la Băsescu. Discursul justiţiar a creat aşteptări mari în rândul publicului, pe lângă zeci, sute de promisiuni nerealiste, mii de km de autostradă, salariul minim triplat, salariul mediu de 1000 de euro şi alte gogomănii de acest gen, PDL a transmis un mesaj simplu cu care lumea a reuşit să se identifice şi în care mulţi au crezut. Pe scurt PDL a spus, noi nu furăm, guvernăm cu mâinile curate (însuşi sloganul fiind furat de la italieni, „Mani pulite”) suntem cu voi în timp ce ei, restul vă fură şi îşi bat joc de voi. Bun, s-a terminat campania, PDL a câştigat, cu greu, dar a câştigat şi lumea a aşteptat să vadă cum mâinile curate ale puterii îi conduc, cu decenţa şi eficienţa promisă. Oamenii însă au primit o guvernare dispreţuitoare, arogantă, departe de cetăţean, fără soluţii şi foarte obtuză. După deja faimoasele tăieri de pensii şi salarii s-a introdus austeritatea, dar, se pare că încă o dată avem dovada că austeritatea se referea doar la fraieri şi nu la inginerii economici de la vârful partidului care furau cu două mâini din banul public.

Ioan Oltean, fost preşedinte PDL de Bistriţa, vechi în PD ca trandafirul din siglă, tovarăşi de luptă politică cu Videanu, Blaga şi Berceanu se pare că nu mai are mânuţele atât de curate cum le avea în 2008. DNA îl cercetează pe parlamentarul de carieră pentru infracțiunea de folosirea influentei sau autorităţii funcției de vicepreședinte/secretar general al unui partid, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în formă continuată şi infracţiunea de favorizarea infractorului.

Acuzaţiile sunt grave şi după cum ştim dosarele DNA nu apar fără o stenogramă două care se pot „scurge” rapid în presă. Oltean ca şi Videanu de altfel au o atitudine interesantă de tip capul plecat sabia nu îl taie. Deşi nu ştim cine îi atârnă sabia lui Damocles deasupra capetelor lui Oltean şi lui Videanu, şansele sunt mari ca cei doi să se aleagă cu o condamnare penală pentru infracţiunile de care sunt acuzaţi. Ambii, dacă este să-i credem au fost foarte disponibili să fie audiaţi şi cercetaţi, ambii au declarat, parcă la unison că vor colabora cu autorităţile pentru aflarea adevărului. Cel puţin cei doi mari lideri PDL sunt cei care ştiu foarte bine care este adevărul dacă vor să îl împărtăşească şi cu noi şi cu autorităţile ţine de ei, dar nu ar trebui să ne aşteptăm la lucruri mari.

Ioan Oltean, sau broscoiul, cum i sa mai spune de la declaraţiile pe care acestea le făcea când PDL guverna cu PSD, ar fi influenţat reprezentanţii autorităţilor publice din Bistriţa să dea lucrări publice către apropiaţii săi. Dar lucrurile nu se opresc aici, este un secret public faptul că Oltean avea o relaţie foarte „apropiată” cu fosta preşedintă a Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, doamna Crinuţa Dumitran. Călătoria lui Oltean la DNA se datorează şi relaţiei Dumitran - Oltean pentru că acesta din urmă a fost chemat de procurori să dea declaraţii într-un dosar disjuns din cel al lui Remus Baciu, care a fost vicepreşedinte ANRP exact în mandatul doamnei Crinuţa Dumitran. Lucrurile se cam leagă dar este totalmente datoria procurorilor şi a judecătorilor să demonstreze şi să decidă în definitiv dacă Oltean este vinovat sau nu.

Corupţia din sistemul de restituire a proprietăţilor este de notorietate până şi numai prin faptul că în ultimii ani s-au restituit sume mari de bani numai cesionarilor de litigii şi nu proprietarilor de drept. Reforma în acest sistem a fost asumată de Guvernul Ponta la propriu, guvern care s-a ales cu un nou cartof fierbinte pe care trebuie să-l gestioneze.

Numărul de dosare şi sumele de bani pe care ANRP trebuie să le restituie sunt prea mari pentru capacitatea pe care bugetul o are dar această situaţie nu s-a petrecut pur şi simplu, este rezultatul unui sistem bine pus la punct de sifonare a banilor publici prin restituiri supraevaluate şi în general fraudă. Totuşi Ioan Oltean s-a mai ales cu o acuzaţie de toată frumuseţea care ţine în principal de favorizarea infractorului. Din câte se zvoneşte ar fi vorba de un alt apropiat al deputatului, Ioan Andreica, fost Secretar de Stat în Ministerul Dezvoltării condus de către doamna Udrea. Secretarul de stat ar fi fost anunţat de Oltean că este cercetat de DNA. Oltean, băiat săritor din fire, ar mai fi anunţat câteva persoane că urmează să fie percheziţionate la domiciliu de către organele statului într-un dosar penal de corupţie.

 

Cum ştia Ioan Oltean că aceştia urmează să fie percheziţionaţi nu ştim. Este posibil ca aici să fie de fapt ştirea. De unde primea Ioan Oltean informaţiile legate de anchetele în curs şi cât de mare ar putea fi caracatiţa mafiilor portocalii. Rezultatele ar putea fi surprinzătoare dar suntem siguri că aceste informaţii vor apare în scurt timp în spaţiul public. Noi aşteptăm.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ