Remus Truică, Dan Andronic şi prinţul Paul au ajuns la ÎCCJ. Azi află dacă vor fi arestaţi

| 18 dec, 08:39

Remus Truică, Dan Andronic şi prinţul Paul au ajuns vineri la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care judecă contestaţia DNA, dar şi a inculpaţilor privind măsurile preventive dispuse de instanţa inferioară în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa.

UPDATE 9:07 La sosire la Instanţa Supremă, prinţul Paul a declarat că are încredere în justiţia din România, iar Remus Truică a spus că are emoţii în legătură cu o eventuală decizie de arestare preventivă. 

În acest dosar, mai sunt implicaţi şi avocatul Robert Roşu, Marius Marcovici şi Lucian Mateescu.

 

 

Zi decisivă pentru mai mulți politicieni și oameni de afaceri. Aceștia vor afla astăzi dacă își vor petrece următoarele zile după gratii. Ioan Oltean, care se află sub control judiciar, află dacă va fi arestat preventiv după ce procurorii au cerut acest lucru. Tot în arest ar putea ajunge şi prințul Paul de România și Remus Truică, aflat in prezent in arest la domiciliu.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă vineri contestaţia DNA la decizia instanţei prin care Remus Truică a fost plasat în arest la domiciliu, în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa. Același lucru se va întâmpla și în cazul deputatului Ioan Oltean, în cazul căruia a contestat decizia instanţei de a nu-l aresta preventiv în dosarul ANRP.

La sediul ÎCCJ sunt aşteptaţi şi ceilalţi inculpaţi din acest dosar, Dan Andronic, avocatul Robert Roşu, Marius Marcovici şi Lucian Mateescu.

Într-un proces separat, ÎCCJ va judeca şi contestaţia DNA la decizia instanţei din Braşov de a-l plasa în arest la domiciliu pe prinţul Paul.

Pe 11 decembrie, Curtea de Apel Braşov a respins cererea DNA de arestare preventivă a inculpaţilor din acest dosar, judecătorii stabilind ca Remus Truică şi Robert Roşu să stea în arest la domiciliu, iar Dan Andronic, Marius Marcovici şi Lucian Mateescu să fie cercetaţi sub control judiciar.

Ulterior, pe 12 decembrie, Curtea de Apel Braşov a respins şi cererea DNA de arestare preventivă a prinţului Paul, acesta primind şi el arest la domiciliu.

 

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
18 dec, 09:18
Petrache Lupu
ei
Acesti penali sa pedepsiti conform legilor in vigoare pentru faptele comise.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ