Ioan Oltean scapă de controlul judiciar

| 12 feb, 15:11

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au decis vineri să revoce măsura controlului judiciar în cazul deputatului Ioan Oltean, cercetat de DNA în dosarul despăgubirilor ANRP pentru trafic de influență și complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Instanța a admis o plângere depusă de Ioan Oltean împotriva unei ordonanțe a DNA din data de 2 februarie 2016, prin care a fost prelungită măsura controlului judiciar. Decizia este definitivă.

Potrivit DNA, în data de 17 iunie 2010, Cătălin Teodorescu, împreună cu alți inculpați care au făcut parte din Comisia pentru Stabilirea Despăgubirilor (Crinuța Dumitrean — președinte, Sergiu Diacomatu, Remus Baciu, Attila Marko, Rodica Constantinovici și Lăcrămioara Alexandru), prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, a aprobat raportul prin care un teren în suprafață de aproape 62.000 mp situat în municipiul Pitești a fost evaluat la aproximativ 109 milioane lei, sumă acordată drept despăgubire omului de afaceri Mihai Rotaru.

Procurorii susțin că terenul a fost supraevaluat cu aproape 87,3 milioane lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat și avantaj patrimonial pentru Mihai Rotaru.

"Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011. Mihai Rotaru, beneficiar al sumei de 108.932.000 lei (aproximativ 25 milioane euro) cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei ANRP, mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani, nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces în instanță", au constatat anchetatorii.

DNA precizează că deputatul Ioan Oltean, care avea relații apropiate cu Mihai Rotaru și cu președinta ANRP, Crinuța Dumitrean, și-a exercitat influența la aceasta din urmă pentru urgentarea și aprobarea despăgubirii în favoarea lui Rotaru.În schimbul acestui ajutor, Mihai Rotaru i-a dat lui Ioan Oltean suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii din Chitila.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ