Ioana Băsescu, dealer-ul familiei prezidențiale?
Copiii sunt bogăția săracilor. Asta în cazul în care părinții sunt și săraci, desigur. În cazul familiei Băsescu, copiii s-au dovedit a fi bogăția celor-deja-bogați. Rezultatul? Am putea spune chiar că cele două fete ale președintelui s-au dovedit a fi o afacere extrem de profitabilă. Sună cinic, într-adevăr, dar dacă stăm și ne gândim, Elena și Ioana Băsescu l-au făcut pe președinte să se simtă un om cu adevărat împlinit. Din toate punctele de vedere.
Deși mai mult ca sigur își iubește ambele fete la fel demult, când vine vorba totuși de finanțele familiei, Traian Băsescu pare să apeleze cu regularitate la fata sa cea mare, Ioana. Deși biologic vorbind, Ioana Băsescu este fiica președintelui, în ultimul timp, fata cea mare pare să apară în viața tatălui ei mai mult în rolul “vărului care te rezolvă”, precum cel din deja celebra reclamă. Vrei să faci afaceri imobiliare? Nicio problemă ! Te rezolvă Ioana ! Vrei să te apuci de agricultură dar îți lipsește un teren agricol? Te rezolvă Ioana cu 300 ha !
Sora lui EBA s-a dovedit a fi mereu omul potrivit, la locul potrivit, în momentul potrivit. Ioana Băsescu a fost de fiecare dată jolly-joker-ul pe care Traian Băsescu a putut să-l trimită în diferite situații pentru a-și putea atinge interesele personale, beneficiind totodată de alibiul perfect. Un alibi câștigat desigur prin calitatea de intermediar a fiicei sale. Numitorul comun în toate aceste situații : mari sume de bani. Este curios cum, exceptând situațiile de natură amoroasă din viața fiicei președintelui, numele Ioanei Băsescu a fost mereu legat de câte un scandal financiar.
Ultima ispravă de acest gen nu face rabat, fiind ca deobicei lipiți de imaginea Ioanei Băsescu, importante sume de bani. O anchetă realizată de jurnaliștii de la Antena 1, a relevat faptul că biroul notarial al Ioanei Băsescu este locul în care s-au desfăşurat multe dintre tranzacţiile încheiate de colosul rus Gazprom, prin care acesta a cumpărat benzinării în România. Acest lucru a fost confirmat de catre Constantin Şufană, primul dintre proprietari care a vândut benzinăria Gazprom-ului, lăsând să se subînţeleagă că acest lucru i-a fost impus. “Nu ştiu, chiar nu ştiu. Să nu mă întrebaţi, pentru că nu am depins noi de ea. Nu ştiu de cine s-a hotărât. Am semnat acolo, dar nu ştiu prin ce înţelegere. La Bucureşti acolo s-au făcut toate actele", spune Şufană. Întâmplător sau nu, iată că dintre toți notarii publici din România, Gazprom a ales să pășească tocmai în biroul notarial al Ioanei Băsescu. Explicații cu siguranță există, acestea legându-se cel mai probabil de nume precum cele ale lui Ion Ariton, Sorin Blejnar sau Codruț Marta.
Revenind însă la bani. Un calcul făcut de jurnaliștii care au realizat această anchetă indică, un câștig de minim 200.000 de euro pentru Ioana Băsescu, raportat la primele zece benzinării tranzacționate. “Vă daţi seama că, dacă toate contractele se fac prin ea, e şmecherie! Eu am pus problema aşa: Mă, dacă toate se fac prin ea, la cât se plătesc comisioane şi taxa de notar, eu mi-am spus aşa, e omecherie! Va daţi seama, dacă se cumpără 50 de staţii , fa-ţi socoteala, acolo sunt 60-70 de milioane, dacă-i dă 1% , nu?”, se întreabă și Constantin Șufană. Rămâne de văzut dacă toată această mega-afacere care are implicații până la nivel înalt va rămâne la stadiul de anchetă jurnalistică sau se va transforma într-o altfel de anchetă. Poate atunci, răspunsurile președintelui vor fi mai calme și mai detaliate.
Ştirile orei
"sora lui Eba"-corect sora Ebei
"importante sume de bani"sunt lipite si nu "lipiti"
"lipita pamantului "(saraca)se poate afirma despre romana ta,ca si a Ebei..sau ,ca se te citez":ca a lui Eba"
adica "rade ciob de oala sparta",mopul rade de matura...