Iohannis a mai pierdut o atribuție. A semnat chiar el legea care îi taie din privilegii
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat astăzi legea care prevede ca preşedintele şi vicepreşedinţii ANCOM să fie numiţi de cele două Camere ale Parlamentului, reunite în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor prezenţi şi nu cu majoritatea tuturor parlamentarilor.
Până acum, conducerea ANCOM era numită de preşedintele ţării, la propunerea Guvernului.
Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Iohannis a semnat decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 33/2017 pentru modificarea şi completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 22/2009 referitoare la înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.
Pe 7 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a formulat o obiecţie de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională, iar în urma examinării CCR a admis obiecţia şi a constatat că sintagmele "cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor" au fost introduse cu încălcarea dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din Constituţie şi că se impune reluarea procedurii de dezbatere a cererii de reexaminare.
Pe 3 octombrie, deputaţii au adoptat, în calitate de for decizional, acest act normativ.