Iohannis a promulgat bugetul asigurărilor sociale 2019

| 11 mar, 19:13

Președintele Klaus Iohannis a criticat din nou coaliția de guvernare PSD-ALDE pe tema bugetului pentru 2019. Şeful statului a declarat, luni, că PSD este singurul vinovat pentru că România nu are buget la jumătatea lunii martie şi a făcut apel la parlamentari să corecteze legea bugetului de stat şi să se asigure că sunt banii pentru plata integrală a pensiilor.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis a anunţat că a promulgat legea bugetului asigurărilor sociale pentru 2019, pentru că "pensionarii nu trebuie să sufere din nou din cauza incompetenţei şi indiferenţei PSD".

"Românii au tot dreptul să știe cum stau lucrurile în realitate cu bugetul țării. Deși avea obligația legală să finalizeze și să trimită bugetul în Parlament cel târziu până în data de 15 noiembrie anul trecut, Guvernul PSD nu a fost în stare să facă asta. Bugetul a fost trimis Parlamentului abia în februarie, cu o întârziere de 3 luni, așa că să nu mai țipe PSD la televizor că cineva le întârzie bugetul. Declarațiile mincinoase și fuga de responsabilitate nu pot ascunde evidența: PSD este unicul vinovat de situația în care ne găsim și de faptul că la jumătatea lunii martie nu avem buget", a declarat preşedintele Klaus Iohannis.

Şeful statului a explicat şi motivele pentru care a retrimis bugetul la reexaminare în Parlament şi a cerut parlamentarilor să "corecteze lucrurile până nu e prea târziu".

"După ce că a întârziat inadmisibil de mult, Guvernul pesedist nu a fost capabil nici măcar să vină cu un buget realist, axat pe prioritățile României, ci a propus ceea ce am numit „bugetul rușinii naționale". E drept că este un buget foarte bun pentru creșterea prosperității PSD, dar nu a României. Veniturile bugetului de stat sunt supraevaluate și incerte, în timp ce cheltuielile arată o preocupare vădită pentru finanțarea partidului și a clientelei sale - vorbesc, desigur, de partidul PSD -, și nu pentru asigurarea bunei funcționări a statului în beneficiul cetățeanului. Sunt acestea doar câteva dintre motivele pentru care am retrimis bugetul în Parlament.

Mă adresez încă o dată tuturor parlamentarilor: tratați cu toată seriozitatea reexaminarea legii bugetului de stat!

Corectați lucrurile până nu e prea târziu! Faceți un buget realist, pentru dezvoltarea țării, nu pentru bunăstarea PSD!", a mai spus şeful statului.

Klaus Iohannis a anunţat că a promulgat legea asigurărilor sociale de stat pentru 2019, dar a atras atenţia că "practica recentă a guvernului de a majora pensiile abia în luna septembrie este un alt mod pesedist de a vinde oamenilor iluzii".

"Astăzi este ultima zi a termenului de promulgare pentru Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2019. (...) am decis, deci, să promulg Legea bugetului asigurărilor sociale de stat. Pensionarii nu trebuie să sufere din nou din cauza incompetenței și indiferenței PSD. Dacă legea nu ar fi promulgată acum, pensionarii ar fi direct afectați, pentru că orice nouă întârziere blochează acordarea unor drepturi sociale, cum ar fi, de exemplu, biletele de tratament balnear", a mai spus Iohannis.

De asemenea, preşedintele Iohannis a cerut Guvernului și Parlamentului să se asigure că sumele necesare pentru plata integrală a pensiilor pe anul 2019 să fie prevăzute în buget.

"Asigurați-vă că finanțarea acestor cheltuieli se face cu respectarea legii, adică sumele corect calculate să fie incluse în buget în totalitate și aprobate prin lege pe o perioadă de un an, deci până la sfârșitul anului în curs. Calculele arată că lipsesc circa 1,4 miliarde lei pentru acoperirea în integralitate a pensiilor pe anul curent, 2019. Practica de completare a sumelor la rectificări sau orice alte artificii contabile marca PSD nu mai reușesc să convingă pe nimeni", a mai spus şeful statului.

De asemenea, Iohannis a avertizat că "practica recentă a Guvernului de a majora pensiile abia în luna septembrie este un alt mod pesedist de a vinde oamenilor iluzii".

"Creșterea pensiilor ar fi trebuit și ar fi putut să se producă mult mai devreme, potrivit prevederilor legale referitoare la indexarea cu rata inflației și creșterea reală a salariului mediu brut din anul anterior, astfel încât pensionarii să nu sufere din cauza scăderii puterii de cumpărare a banilor. (...) Pensiile se puteau crește mult mai repede decât așa cum vrea PSD, adică de la 1 septembrie. Sau, cu alte cuvinte, din punct de vedere legal și fără nicio intervenție din pix a PSD, pensionarii ar fi avut dreptul la creșterea pensiilor cu mult mai devreme. Cum și copiii ar fi putut primi alocații majorate de la 1 martie dacă PSD și-ar fi dorit cu adevărat acest lucru", a mai explicat Iohannis.

În concluzie, Klaus Iohannis a spus că "Guvernarea PSD a eșuat, iar cei care vor plăti pentru a acoperi dezastrul produs sunt, din păcate, cetățenii. (...) Dacă nu este capabil să respecte acest principiu, și dovedește în fiecare zi că nu este, să plece de la guvernare!".

"Pensionarii nu trebuie sa sufere din nou din cauza incompetenței și indiferenței PSD. Reiau solicitarea adresată Guvernului și Parlamentului: asigurați-vă că finanțarea acestor cheltuieli se face cu respectarea legii, sumele corect calculate să fie introduse în buget corect calcultate. Calculele arată că lipsesc circa 1, 4 mld de lei pentru acoperirea în integralitate a pensiilor pentru anul curent. (...) creșterea pensiilor ar fi trebuit și ar fi putut să se producă mult mai devreme", a atras atenţia şeful statului.

Administratia Prezidentiala, prin vocea consilierului prezidential pe probleme economice Cosmin Marinescu, a criticat, săptămâna trecută, Legea bugetului, avertizând ca nu vor fi bani de pensii. Cosmin Marinescu, consilierul pe probleme economice al președintelui Klaus Iohannis, a susţinut, vineri, într-o declaraţie de presă de la Cotroceni, că prognozele macroeconomice aflate la baza bugetului sunt exagerat de optimiste, banii alocați în proiectul legii de buget pe 2019 nu asigură necesarul plății tuturor pensiilor.

Consilierul prezidenţial a spus că veniturile menţionate în buget sunt 'pe hârtie' şi 'nu vor fi colectate în realitate', de unde rezultă că 'sursele de cheltuieli sunt incerte, lipsite de fundament'.

Cosmin Marinescu a atras atenţia şi asupra faptului că prognozele sunt făcute înainte de adoptarea Ordonanţei 114, iar agenţiile de rating internaţionale întrevăd o "încetinire a dinamicii economice".

În opinia sa, veniturile bugetare sunt 'supraevaluate', cu 10 miliarde lei, adică 1% din PIB, ceea ce reprezintă "foarte mult".

Conform documentelor Guvernului, a mai arătat consilierul, venituri fiscale de 7,5 miliarde lei 'sunt bazate pe promisiuni'.

În acelaşi timp, la cheltuieli este o 'subestimare' şi se observă 'ajustări negative deliberate, cum ar putea sta lucrurile în cazul pensiilor'. Consilierul prezidențial pe probleme economice Cosmin Marinescu a atras atenţia că banii alocați în proiectul legii de buget pe 2019 nu asigură necesarul plății tuturor pensiilor.

"În privinţa cheltuielilor, asistăm la subestimarea unor cheltuieli. De exemplu, cheltuielile cu pensiile erau prevăzute la 69.3 miliarde de lei. După o săptămână, în bugetul adoptat de Guvern cheltuielile au devenit 68.1 miliarde de lei. Acestea au fost apoi votate în Parlament. Aceste cifre trebuie clarificate, întrucât calculele arată subestimarea cheltuielilor cu pensiile cu 1.4 miliarde de lei”, a spus Marinescu.

Preşedinţia a cerut guvernului să refacă bugetul astfel încât să fie prinse toate sumele necesare plății integrale a pensiilor în 2019.

O altă subestimare, consideră Marinescu, este contribuţia României la bugetul UE, redusă cu 500 milioane lei "fără explicaţii".

El a susţinut că şi bugetul pentru investiţii este redus, în cazul autorităţilor locale fiind vorba de peste un miliard de lei.

În replică, PSD susţine că preşedintele Klaus Iohannis "nu înţelege economie", "nu ştie să citească un buget", dar blochează actuala guvernare, "în loc să-şi ceară scuze", după ce Curtea Constituţională i-a respins sesizarea împotriva Legii bugetului.

"În loc să îşi ceară scuze, după ce Curtea Constituţională i-a respins sesizarea împotriva Legii Bugetului, Iohannis se încăpăţânează să blocheze guvernarea PSD, în speranţa că cetăţenii nu vor vota acest partid la viitoarele alegeri (...). În realitate, Iohannis nu înţelege economie. A dovedit-o chiar miercuri, când ne-a arătat că nu ştie să citească un proiect de buget. Spunea că administraţiile locale vor primi cu un miliard de lei mai puţin, deşi în realitate proiectul de buget propune cu 4,6 miliarde în plus", potrivit unui comunicat al PSD remis vineri.

Social-democraţii mai afirmă că problema reală a comunităţilor locale nu e bugetul propus de PSD, care alocă bani în plus, "ci faptul că Iohannis a blocat bugetul".

Tag-uri:
loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ