Iohannis a trimis spre reexaminare în Parlament Legea doctoratelor

| 31 mai, 17:40

Președintele Klaus Iohannis a retrimis spre reexaminare în Parlament așa-numita Lege a doctoratelor, act ce prevede norme noi referitoare la organizarea școlilor doctorale, evaluarea activității acestora, acordarea și retragerea titlului de doctor, renunțarea la titlul de doctor, modalitățile de acordare a atestatului de abilitare și sancțiuni în materie.

”Considerăm că în climatul actual de neîncredere în procesul de analiză a sesizărilor de plagiat, modificările legislative privind regimul juridic al doctoratelor și al abilitărilor ar trebui să contribuie la realizarea unui sistem educațional și de cercetare apt să sancționeze și să descurajeze frauda academică. Acest sistem ar trebui să se bazeze pe transparență decizională și pe proceduri clare și coerente, astfel încât mediul academic în ansamblul său să își recâștige credibilitatea”, se arată în cererea de reexaminare.


Dispozițiile legii în cauză ridică probleme de fond ce pot genera neclarități și incoerență în aplicare, precum și confuzie instituțională între diferitele structuri implicate în proces, mai arată sursa citată.

De altfel, Iohannis anunțase încă din 19 mai că va solicita reexaminarea acestei legi.


”A ajuns la promulgare Ordonanţa de Urgenţă 4 din 2016 privind modificarea şi completarea Legii Educaţiei 1 din 2011. Nu voi promulga această lege, ci o voi retrimite Parlamentului pentru că  nu stabileşte acel cadrul legal care să stimuleze performanţa şi care să încurajeze performanţa. Ea nu e garantează respectarea normelor de integritate, nu clarifică cadrul juridic cu privire la prevenirea şi sancţionarea abaterilor, mă refer la plagiate.


E vital să redăm încrederea publicului în şcolile doctorale. Demersul se încadrează perfect în programul meu: România Educată. Performanţa trebuie să primeze, meritul trebuie să fie recunoscut, iar abaterile trebuie sancţionate”, declarase președintele la acea vreme.


Urmează ca această lege să se întoarcă la comisiile de specialitate din Parlament.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ